FILOZOFIA CA VIAŢĂ ŞI CĂUTARE A ÎNŢELEPCIUNII 165
să se răspândească, ele au un aspect, ca să spunem aşa, misionar, chiar dacă nu pe o scară largă; şi epicurienii, care de altfel au aerul că se repliază asupra lor înşişi, au un puternic simţ al prieteniei, care pentru ei este o plăcere: doresc prietenia pentru că este o plăcere pură. Şi au mai ales dorinţa de a-şi propaga doctrina. Un exemplu magnific şi extraordinar este cel al lui Diogene din Oenoanda. El a pus să fie gravate pe zidurile cetăţii sale inscripţii imense care erau texte epicuriene, destinate să-i convertească pe concetăţenii săi la doctrina epicuriană. Un anumit număr de asemenea inscripţii a fost găsit în Turcia.
Altfel spus, în Antichitate, nu puteai avea grijă de ceilalţi dacă nu aveai grijă de tine însuţi. Credeţi că este o conexiune necesară? Există mai multe moduri de a avea grijă de ceilalţi.
Există un mod filozofic şi un mod nefilozofic. Mi se pare că
modalitatea filozofică de a avea grijă de ceilalţi pretinde întotdeauna o grijă faţă de sine, care implică totodată o transformare de sine.
Cred că, cel puţin în ce-i priveşte pe stoici, formula dumneavoastră trebuie inversată. În loc de: nu poţi să ai grijă de ceilalţi dacă nu ai grijă de tine, se poate spune invers, aşa cum o face Seneca (Scrisoarea 48, 3): ,,Trebuie să trăieşti pentru altul, dacă vrei să trăieşti pentru tine. " 1 Căci, adaugă
Seneca, nu putem fi fericiţi dacă ne gândim doar la noi înşine. E adevărat că ne-am putea gândi că, pentru a avea grijă de ceilalţi, trebuie mai întâi să ne transformăm pe noi înşine. Dar această transformare de sine constă tocmai în a fi atenţi la ceilalţi. Până la urmă, cu o formulă fară îndoială
exagerată, aş spune că nu există o preocupare adevărată faţă
I. Trad. rom. cit. , p. 115.
166 FILOZOFIA CA MOD DE VIAŢĂ
de ceilalţi, fară uitare de sine. În orice caz, prin uitarea interesului personal, aşa cum spune Socrate în Apărarea lui Socrate (31 b): ,,Nu seamănă cu o faptă omenească nepăsarea mea faţă de toate lucrurile ce mă privesc personal şi faptul că de atâţia ani îmi las în părăsire gospodăria, pentru a mă
îngriji numai de ale voastre. " 1
Poate că îmi veţi spune: a uita de interesul tău personal înseamnă tocmai să te preocupi de tine, adică de fapt să ai grijă de eul superior, aflat deasupra oricărui egoism. Lucru adevărat, cu atât mai mult cu cât, aşa cum o spune limpede Marc Aureliu (VII, 13), raţiunea de la baza iubirii faţă de celălalt, cel puţin pentru stoici, este conştiinţa faptului de a fi membri ai aceluiaşi corp, astfel încât fiecare membru, punându-se în slujba corpului, se pune în slujba lui însuşi.
Ne găsim bucuria făcându-le bine celorlalţi, pentru că
facându-le bine celorlalţi, ne facem bine nouă înşine. Dar aici există un pericol, pe care Marc Aureliu l-a văzut bine (V, 6, 3): dacă suntem conştienţi şi fericiţi că facem bine, riscăm să ne mândrim cu facerea de bine şi astfel, fa.când bine, să nu mai avem o intenţie perfect pură. Pentru el, facerea de bine trebuie să fie într-un anumit sens inconştientă 2•
Asta aminteşte de spusele din Evanghelie: ,,Când faci milostenie, mâna ta stângă să nu ştie ce face dreapta." Bunătatea presupune o atitudine total dezinteresată, ea trebuie într-un sens să fie spontană şi negândită, fară nici cel mai mic calcul, fară cea mai mică mulţumire de sine. Bunătatea trebuie să
fie un instinct: trebuie să facem binele aşa cum albina îşi face r. Platon, Apărarea lui Socrate, trad. rom. Cezar Papacostea, revăzută de C. Noica, Humanitas, Bucureşti, 2001, p. 33.
2. Cf textul lui Marc Aureliu (V, 6, 3), tradus în P. Hadot, La Citadelle interieure, p. 217.
