DISCURSUL FILOZOFIC CA EXERCIŢIU SPIRITUAL 149
dintre o parte a universului cu o altă parte a universului.
De fapt, există două modalităţi de a cunoaşte lumea. Există
modalitatea ştiinţei care se foloseşte de instrumente de măsură şi de explorare, precum şi de calcule matematice.
Dar mai există şi utilizarea naivă a percepţiei. Putem înţelege mai bine această dualitate dacă ne gândim la remarca lui Husserl, reluată de Merleau-Ponty: fizica teoretică admite şi demonstrează că pământul se mişcă, dar din punctul de vedere al percepţiei, pământul este imobil. Or percepţia este fundamentul însuşi al vieţii pe care o trăim. În această
perspectivă a percepţiei se poate situa exerciţiul spiritual despre care vorbiţi, pe care e mai bine să nu-l numim „exerciţiu spiritual al fizicii", căci în zilele noastre cuvântul „fizică"
n-are decât un singur sens, foarte precis, pe care e mai bine să-l numim conştientizare a prezenţei lumii şi a apartenenţei noastre la lume. Aici experienţa filozofului se combină cu cea a poetului şi a pictorului. Într-adevăr, acest exerciţiu, cum bine a arătat Bergson, constă în depăşirea percepţiei utilitare pe care o avem despre lume, pentru a dobândi o percepţie dezinteresată despre lume, văzută nu doar ca mijloc de a ne satisface interesele, ci pur şi simplu ca lume care apare atunci în faţa ochilor noştri ca şi cum am vedea-o pentru prima dată. ,,Adevărata filozofie - spune Merleau
Ponty - este să reînveţi să vezi lumea. " Ea apare aşadar ca o transformare a percepţiei. Legat de acest subiect, voi cita un articol de Carlo Ginzburg 1 , care face aluzie la un exerciţiu spiritual pe care-l întâlnim uneori la anumiţi scriitori (Ginzburg vorbeşte de Tolstoi) şi care constă în a percepe lucrurile drept neobişnuite. Ca exemplu al unei astfel de perspective, r. C. Ginzburg, ,,Making Things Strange", Representations 56, Toamna 1996, pp. 8-28.
150 FILOZOFIA CA MOD DE VIAŢĂ
îl citează pe Marc Aureliu şi definiţiile sale fizice despre care am vorbit. A percepe lucrurile drept neobişnuite implică
transformarea perspectivei de aşa manieră încât să avem impresia că le vedem pentru prima dată, eliberându-ne de obişnuinţă şi de banalitate.
De altfel, nu e vorba doar de o contemplare pur estetică, una cu o valoare fară îndoială capitală, ci de un exerciţiu menit să ne facă să depăşim, încă o dată, punctul nostru de vedere parţial şi părtinitor, pentru a ne face să privim lucru rile şi existenţa noastră personală într-o perspectivă cosmică
şi universală, pentru a ne repoziţiona astfel în imensul eveniment al universului, dar şi, am putea spune, în misterul insondabil al existenţei. Aceasta este ceea ce numesc conştiinţă
cosmică.
Adaug, de altfel, că progresele fizicii şi astronomiei contemporane, prin perspectivele vertiginoase pe care i le deschid omului de ştiinţă, îl pot conduce pe acesta să depă
şească limitele raţionamentului pur ştiinţific şi să devină
conştient de caracterul în acelaşi timp grandios şi enigmatic al universului. Asta s-a petrecut cu Einstein. Dar există cu siguranţă multe alte cazuri de genul acesta. Nu sunt însă
foarte la curent cu literatura ştiinţifică actuală pentru a-i cita pe toţi.
7
FILOZOFIA CA VIATĂ SI CĂUTARE
