Go to page:

Text Size:

Suntem obișnuiți să marcăm cuvântul inundație cu semnal negativ, iar în versul acesta suntem obligați să reexaminăm morala conform căreia judecăm dintotdeauna inundațiile. Iată că apare, într-un vers al lui Brodski, o inundație bună, o inundație didactică, perfecționistă.

Și nu e oare straniu să ne gândim la o inundație care desăvârșește (ca maestrul care adaugă ultimele trăsături de penel picturii unui învățăcel)?

De fapt, ordinea (peisajul absolut canonic) e cea care primește, în versul acesta, rolul de învățăcel, în timp ce dezordinea (inundația) ia poziția insolită a maestrului.

Pare să iasă la iveală, așadar, în momentul acesta al explicației, unul dintre eventualele obiective ale lui Iosif Brodski, atunci când a conceput versul acesta: prezentarea unei teorii despre creația artistică.

Prin urmare, suntem de părere că lucrurile despre care vorbește Brodski în versul acesta nu au nimic de a face cu peisajele și inundațiile. E necesară o lectură atentă.

Brodski definește în versul acesta, după părerea noastră, creația artistică ca un proces inițiat printr-o structură, printr-o anumită soliditate, prin stăpânirea anumitor tehnici, dar consideră că aceasta este doar prima etapă a construcției unei opere de artă. Etapa cea mai importată vine după aceea, etapa care desăvârșește, care adaugă ultimul detaliu, detaliul acela care mută ușor din loc ordinea și creează ceva cu adevărat nou; acest ultim detaliu e conferit de hazard, de convulsiv, de forța pe care subiectul însuși nu o controlează și nu o bănuiește, dar care își stabilește numaidecât dominația asupra acelei clipe.

Când desăvârșirea se revarsă, rezultatul va fi o operă de artă. Asta spune, în fond, Brodski cu versul acesta.

Și aici am încheiat.

Vă mulțumesc foarte mult pentru atenție.

Domnul Swedenborg și cercetările geometrice

Domnul Swedenborg tocmai ieșise din sala unde…

Domnul Swedenborg tocmai ieșise din sala unde domnul Brecht își povestea de obicei istoriile (în timpul cărora domnul Swedenborg se ocupa de cercetările sale în domeniul astronomiei) și se îndrepta acum, cu pași grăbiți ca să nu întârzie, către una dintre conferințele domnului Eliot. Domnul Swedenborg se folosea de conferințele acestea ca să se concentreze exclusiv asupra cercetărilor sale geometrice.

În clipa aceea se întâlni cu domnul Calvino, care transporta o bară de fier paralelă cu solul. Era evident efortul pe care domnul Calvino îl făcea pentru ca bara să rămână paralelă cu solul, dar eleganța mersului, a gesturilor și a vorbirii nu era dată uitării nicio clipă.

Domnul Calvino îl salută pe domnul Swedenborg, dar acesta era cu gândul în altă parte.

Domnul Swedenborg nu pierdea nicio prelegere a domnului Eliot. În afară de el, nu erau mulți spectatori. Ca de obicei, domnul Borges, domnul Breton, domnul Balzac și domnul Swedenborg. Și, pe lângă aceștia, câteodată, în trecere, domnul Warhol. Cam atât.

După mulțumiri, domnul Eliot își începu conferința intitulată:

Explicația unui vers de Sylvia Plath – Nu sunt nimeni; n-am nimic de-a face cu exploziile

Nu e vorba aici de o chestiune… – începu domnul Eliot.

Domnul Swedenborg mai ascultă jumătate din titlul conferinței, dar creierul lui reluă numaidecât cercetările geometrice exact din punctul în care le lăsase; cercetări care rămăseseră suspendate, în mintea lui, de la conferința anterioară a domnului Eliot.

Cu privirea încremenită, părând să urmărească atent conferința domnului Eliot, la care asista, domnul Swedenborg își ducea mai departe raționamentele interioare.

Și, încă o dată, cercetările geometrice ale domnului Swedenborg nu aveau să se suspende decât la tresărirea provocată de aplauzele de la sfârșitul conferinței domnului Eliot. Până atunci, pe toată durata conferinței, care îi servea drept muzică de fundal, domnul Swedenborg avea să cerceteze pe cont propriu.

Despre profesia de scriitor

1. Nu are un parcurs uniform