42 Românii şi Europa: o istorie surprinzătoare parte din masa ţărănească în mediul citadin, ceea ce a dus la un int�ns proces de românizare a populaţiei orăşeneşti, până atunci foarte diversificată sub raport etnic, cultural şi religios (şi chiar majoritar neromânească în regiunile alipite României la 1918). O apreciere cât de cât corectă asupra funcţiei istorice a minorităţilor putem avea privind spre perioada interbelică, imediat după „Marea Unire" şi crearea României Mari, atunci când procesul de românizare se afla abia la început; până la urmă, procentele câştigate de români în primul deceniu al României Mari recuperau într-un fel procentele pierdute, în deceniile anterioare, în urma politicii de maghiarizare (în Transilvania) sau de rusificare (în Basarabia). Iată, aşadar, ce spun cifrele, extrase din recensământul efectuat în 1930. 1
Apare de la bun început o deosebire majoră
între vechiul Regat (rezultat din unirea celor două principate, Ţara Românească şi Moldova, la 1859), relativ omogen din punct de vedere etnic, şi provinciile alipite, care aveau o „încărcătură" substanţială de minorităţi. Potrivit recensământului din 1930, românii etnici erau în procent de 97 ,5% în Oltenia (recordul absolut în materie de „românism"), 93,4% în Muntenia şi 1. Datele recesământului din 1930 în Enciclopedia României, vol. 1, Bucureşti, 1938, capitolul „Populaţia României", p. 148.
Minorităţi , 43
89,8% în Moldova. Populaţia urbană cuprindea totuşi un procent de minoritari destul de important (în timp ce satele erau aproape pur româneşti). Astfel, în Oltenia, numărul citadinilor de etnie română scădea, faţă de total, la 9 1,7%, în Muntenia, la 82,3%, iar în Moldova la 70,8%.
Minoritarii citadini erau greci, armeni, şi, în număr mai mare, evrei (cei din urmă reprezentând 7,8% din populaţia urbană a Munteniei şi 21,3% în cazul Moldovei). Toţi aceştia jucaseră
un rol major în economia urbană, contribuind în bună măsură la formarea burgheziei româneşti.
Nu lipseau în oraşe nici cei veniţi din Occident: germani, francezi, italieni .. . Chiar dacă numărul lor poate să pară neglijabil, contribuţia pe care au adus-o la modernizarea României a fost considerabilă. Erau tocmai acei specialişti de care românii duceau lipsă. Arhitecţi francezi au înălţat clădirile Micului Paris, Carol Davila, un medic venit nu se ştie prea bine de unde, a organizat, pornind aproape de la nimic, asist!enţa medicală şi învăţământul medical românesc, iar printre italieni, lucrători în piatră şi constructori de drumuri, s-a strecurat şi un jurnalist, Luigi Cazzavilan, care (prin ziarul Universul) a pus bazele jurnalismului modern românesc. Lista întreagă e mult mai lungă.
Şi acum să luăm pe rând provinciile României Mari (pe baza aceluiaşi recensământ din
