filosofia levinasiană nu este întemeiată, aşa cum uneori dă impresia, peexistenţa divinităţii. De aici şi pretenţia de universalitate, de valabilitate dincolode o anumită religie169 sau cultură, a ideilor sale despre chip, alteritate, etică,subiectivitate.
Ideea de infinit este interpretată de Levinas ca o relaţie ( constitutivă)dintre subiect şi ceea ce nu poate fi integrat, posedat, înţeles de acesta. Dacă întradiţia filosofiei creştine - şi la Descartes, de altfel - infinitul este înţeles dreptun nume pentru Dumnezeu, în filosofia levinasiană ideea de infinit poate fiseparată de raportarea la divinitate. Celălalt întruchipează ideea de infinit,transcendentul, fiind în acelaşi timp de necuprins şi intrând totuşi în relaţie cusemenul. Ideea de Bine „dincolo de esenţă" reuşeşte în plus decât ideea deinfinit să surprindă coincidenţa originară dintre etică şi metafizică, coincidenţă
pierdută de tradiţia filosofică modernă. Astfel, în ciuda multiplelor diferenţe -
privitoare în primul rând la ontologie - perspectiva levinasiană, care aduce întrun punct de întâlnire etica şi metafizica, se înscrie totuşi în marea tradiţieplatoniciană. Acest lucru este anunţat chiar de Levinas în rezumatul cărţii
Totalitate şi infinit, unde îşi prezintă cartea ca fiind o „reîntoarcere laplatonism".
1.6. Chipul
1.6.1. Chipul - modalitate a aproapelui
Levinas afirmă că modalitatea în care se prezintă aproapele se numeştechip170. Chipul îi trezeşte celui căruia îi apare o responsabilitate pe care nu opoate contesta, precedând orice consimţire liberă şi orice „contract".
În reprezentare nu putem afla niciodată chipul, de aceea el este însăşiruinarea fenomenalităţii: ,,Dezvăluirea chipului este nuditate - non-formă -
abandonare de sine, îmbătrânire, moarte; chipul este mai dezgolit decâtnuditatea: este sărăcie, piele ridată; iar pielea ridată este urmă a sinelui" 171 •
Nuditatea absolută a chipului - fără apărare, fără acoperire, fără locuinţă, fără
mască - este cea care se opune în mod absolut ( deci nu ca un „armistiţiu depace" sau ca o înţelegere) violenţei mele asupra sa. Fiinţa care se exprimă şicare se află în faţa mea spune nu prin însăşi expresia, chipul său. Iar acel nu,
fără a aparţine unei forţe ostile sau unei ameninţări, este imposibilitatea de a-lucide pe cel care îl „rosteşte", şi, de asemenea, este „posibilitatea de a întâlni o 1 69 Robert Bemasconi, "Ahnost Always More Than Philosophy Proper", în Research in Phenomenology, Vol. 30, Leiden: Koninklijke Brill NV, 2000, p. 8: "Levinas wamed against the title 'Jewish thinker' in part because he does not appeal to religious texts as evidence, but also, one suspects, because he understood the label as an attempt to limit or deny the universal pretensions of all thought".
1 70 E. Levinas, Totalite et lnfini (essai sur l 'exteriorite), p. 43: «la maniere dont se presente l' Autre, depassant / 'idee de l 'Autre en moi, nous l'appelons, en effet,
,,visage"».
1 71 E. Levinas, Altfel decât afi sau dincolo de esenţă, p. 189.
76
