persoană printr-o interdicţie" 172. Chipul semenului este caracterizat prinposibilitatea de a ne afecta (dar nu la indicativ, ci la imperativ) şi de a rămâneexterior oricărei încercări de includere în categorie.
În faţa chipului, cel responsabil se află deja în situaţia celui care a ratat,a pierdut un trecut irecuperabil. Astfel, el nu poate surprinde în chipul celuilalt -
urmă a Infinitului - manifestarea unei esenţe. Non-fenomenalitatea sa faceimposibilă contemporaneitatea cu celălalt, aici fiind vorba despre ocontemporaneitate într-un timp etic (timp „non-istoric", ,,spargere a timpului").
Aşa se explică insistenţa revenirii în operele filosofului francez a cuvintelor cetrimit la un dincolo de conştiinţă, fiinţă, prezent, ordine, principiu (arhe). Astfel,în timp ce ne aflăm în faţa chipului aproapelui, noi suntem întotdeauna într-oîntârziere irecuperabilă; de aceea responsabilitatea este absolută, pentru că
celălalt „ne chema" înainte de a veni. Urgenţa pentru care am fost convocaţi decătre altul o „amânăm" prin nerăspunsul nostru.
Timpul comun măsurat de ceas, timp în care celălalt se dezvăluie, ,,selivrează" ca imagine (sau mască) a sa, nu ne face contemporan cu el.
Dimpotrivă, prin „imagine" aproapele nu mai este aproape, ne permitedistanţare şi devine comensurabil. Contactul cu celălalt este rupt - chipul (urma)
„devine" Rostit, el este ocolit şi măsurat după măsura eului nostru. Darproximitatea „nu intră în timpul comun al ceasului care face posibile întâlnirile.
Ea este pur şi simplu perturbare" 173. De aceea, scrie Levinas, obligaţia pe care osuscită proximitatea aproapelui nu este pe măsura imaginilor pe care el leproduce, ,,această obligaţie mă priveşte înainte de toate acestea sau altfel decâtele. Acesta este sensul non-fenomenalităţii chipului" 174.
Discursul lui Levinas despre violenţă este legat în mod special de temachipului. Astfel, acţiunea violentă este un mod de a acţiona ca şi cum ai fisingur sau, cu alte cuvinte, ca şi cum te-ai raporta la obiecte. Violenţa esteposibilă prin refuzul de a te raporta la o libertate şi de a privi chipul semenului,care opune o rezistenţă totală fără a fi o forţă. Războiul şi tirania suntcaracterizate prin „falsificarea" semenului: nu i se priveşte chipul, libertatea saeste considerată a fi „sălbatică", o forţă ce limitează libertatea agresorului, iarabsolutul său este identificat cu ceea ce se opune şi mărgineşte eul meu. Deasemenea, chipul înţeles ca simplă manifestare a „substanţei" unui altulînseamnă tot o falsificare, pentru că ar fi redus la trăsăturile sale175. Realitateasupusă tiraniei este o realitate deformată. Opoziţia feţei celuilalt nu este 1 72 E. Levinas, Liberte et commandement, p. 44: «Ce non n'est pas simplement formel, mais il n'est pas non plus ce]J.li d'une force hostile ou d'une menace; il est impossibilite de tuer celui qui presente ce visage, il est la possibilite de rencontrer un etre a travers une interdiction».
1 73 E. Levinas, Altfel decât afi sau dincolo de esenţă, p. 189.
1 74 Ibidem, p. 190.
1 75 S. Critchley, R. Bemasconi, (ed.), 2004, The Cambridge Companion to Levinas.
