Formele (spre deosebire de non-fenomenalitatea chipului) oferă unconţinut privitorului şi îi acordă răgazul reprezentării, amânând urgenţa ( dejaratată a) convocării, ocolind un răspuns la porunca celuilalt. Prin reprezentări,cel chemat este distras de către imagini prin care proximitatea aproapelui esteanulată, redusă la „vorbe goale" ce primesc un răspuns pe măsură. Astfel începeactivitatea eului în care lumea este dominată.
Vorbind despre exterioritatea chipului, Levinas susţine că „Absolutul -
abuzivul meu - nu ar putea, probabil, să capete, în mod concret, loc şi sensdecât în fenomenologie - sau în fractura fenomenologiei - care se cheamă faţaaltuia" 180• Prin exprimarea ambiguă care pare să dea acelaşi sens fenomenologiei şi „fracturii" acesteia, gânditorul francez doreşte să afirme că
fenomenologia feţei nu este fenomenologie în sensul lui Husserl sau Heidegger,care află eul transcendental, respectiv fiinţa, ca ultime structuri ale omului.
Fenomenologia feţei ia o întorsătură etică, din moment ce dă la iveală sineleresponsabilităţii şi al neliniştii.
Putem vorbi în cazul lui Emmanuel Levinas despre o fenomenologiemorală, a „socialităţii" 181, dar aceasta este o fenomenologie a nonintenţionalului, pentru că răspunsul ce trebuie dat celuilalt nu este rezultatulunei vizări. Niciun alt termen din originalul vocabular moral al lui Levinas nu afost subiectul mai multor analize şi confuzii decât chipul. Aceasta cu atât maimult cu cât gânditorul francez afirma într-un interviu182 că
în modul meu de a mă exprima, cuvântul faţă nu trebuie înţeles într-o manieră restrânsă. Această posibilitate pentru [fiinţa] umană
de a semnifica prin unicitatea sa, prin umilinţa lipsurilor sale şi prin mortalitatea sa, măreţia chemării sale - cuvânt al lui other may be said to have qualities, but the subject misses the point when he or she notices them".
1 80 E. Levinas, Între noi. Încercare de a-l gândi pe celălalt, p. 169.
1 8 1 Termen utilizat de Levinas, referindu-se la relaţiile dintre oameni, fiecare dintre ei fiind unic, şi de pe al căror chip Cuvântul lui Dumnezeu porunceşte responsabilitatea:
„Iar concretitudinea responsabilităţii, în viitorul ei extra-ordinar de necuprinzător, nu e ordonată prin Cuvântul său de pe faţa celuilalt?" (E. Levinas, Între noi ... , p. 178).
Esenţa socialităţii constă în răspunsul dat chemării celuilalt.
1 82 Redat în lucrarea Între noi ... , p. 23 7. De asemenea, vezi şi Levinas, Dificila libertate, p. 23, unde semnificaţia chipului este şi mai clar prezentată: ,,Chipul nu este asamblarea unui nas, a unei frunţi, a unor ochi, etc.; este toate acestea desigur, dar dobândeşte semnificaţia unui chip prin di1pensiunea nouă pe care o deschide percepţiei unei fiinţe.
Prin chip, fiinţa nu este doar închisă în forma sa şi oferită mâinii - ea e deschisă, se instalează în adâncime şi, în această deschidere, se prezintă într-o manieră personală.
Chipul este un mod ireductibil potrivit căruia fiinţa se poate prezenta în identitatea sa.
Lucrul nu se prezintă niciodată personal, şi, în definitiv, nu are identitate. Lucrului i se aplică violenţa. De el dispui, pe el îl apuci. Lucrurile se expun, ele nu oferă un chip.
Sunt fără chip. Poate că arta caută să dea un chip lucrurilor şi în aceasta rezidă, în acelaşi timp măreţia ei şi minciuna ei".
79
