Dumnezeu - la responsabilitatea mea pentru el, şi la alegerea unică a acestei responsabilităţi, poate veni [chiar] de la goliciunea unui braţ sculptat de Rodin. ( ... ) faţa poate căpăta sens chiar pe ceea ce e «contrariul» feţei! Aşadar, faţa nu e culoarea ochilor, forma nasului, frăgezimea obrajilor etc.
La o primă lectură la textelor levinasiene, pare că acesta spune „chip"
pentru a se referi la prezenţa concretă a celeilalte persoane, cuvântul devenind,aşadar, o metaforă a tuturor aspectelor care ţin de fiinţa umană, însă aspecte cescapă obiectivării. Chipul înfrânge intenţionalitatea care ţinteşte spre el. Dinfragmentul citat mai sus reiese însă - cu referire la afirmaţia că posibilitateasemenului de a semnifica (prin unicitate, suferinţă şi mortalitate) ,,măreţiachemării sale la responsabilitatea mea pentru el" poate veni chiar de lagoliciunea unui braţ sculptat de Rodin - că putem înţelege chipul nu doar ca unaspect concret al corporalităţii, dar şi ca pe ceva abstract.
Chipul nu poate fi descris complet sau înlocuit cu imaginea. De aceea,deşi se referă foarte des la chip, Levinas nu afirmă niciodată că privind
„culoarea ochilor, forma nasului, frăgezimea obraj ilor etc." avem de a face cu osemnificaţie etică specială. Înţelegerea „chipului" în această modalitate arînsemna o reificare a sa, o cădere în sfera fenomenalităţii, pe când el reprezintă
ceea ce „nu poate fi înţeles": ,,Chipul este prezent în refuzul său de a fi conţinut.
În acest sens el nu ar putea fi înţeles, adică înglobat. Nici văzut, nici atins - căci,în senzaţia vizuală sau tactilă, identitatea eului învăluie alteritatea obiectuluicare devine astfel conţinut" 183• Spunând că în senzaţia vizuală sau tactilă este înlăturată alteritatea obiectului, Levinas reduce substanţial şansele pentru o clarificare a ceea ce înseamnă chip. În plus, ce poate fi înţeles prin a-l privi pe celălalt şi ce este mângâierea dacă nu şi o senzaţie tactilă?
Levinas afirmă că prezenţa chipului semenului nu este deloc oexperienţă, ci mai degrabă o ieşire din sine. Totuşi, atunci când scrie că
,,Experienţa fundamentală pe care experienţa obiectivă ea însăşi o presupune -
este experienţa Celuilalt. Experienţă prin excelenţă" 184, gânditorul francez nu secontrazice, deşi aceasta este prima impresie. ,,Experienţa" (întâlnirea) celuilalteste experienţa prin excelenţă în sensul că fundamentează orice act decunoaştere, aşa cum întrebarea (sau fisura eului) este „înainte" de gândire şiobiectivare, cum Rostirea se află „dincolo de" Rostit (discurs) şi îl face posibil,cum semnificaţia proximităţii face posibilă orice semnificaţie, iarresponsabilitatea nelimitată întemeiază dreptatea şi egalitatea. Dar, deşispuneam că Levinas nu se contrazice - atât timp cât acordăm o mare concesiestilului său metaforic - acest lucru nu înseamnă că au fost înlăturate 1 83 E. Levinas, Totalitate şi infinit. Eseu despre exterioritate, p. 167. ,,Chipul este prezent în refuzul său de a fi conţinut. În acest sens el nu ar putea fi înţeles, adică
înglobat. Nici văzut, nici atins - căci, în senzaţia vizuală sau tactilă, identitatea eului învăluie alteritatea obiectului care devine astfel continut".
1 84 E. Levinas, Dificila libertate, p. 356.
80
