Chipul „invită" la ieşire din egoism pe cel în faţa căruia se află, invită laconversaţie, este asemenea unei chei ce deschide drumul spre sineleresponsabilităţii. Levinas consideră că întâlnirea feţei aproapelui este atât deimportantă pentru că ne cere (ne „porunceşte") să dăm răspuns, neindividualizează prin apel, ne responsabilizează. Celălalt ni se prezintă cuadresarea „Iată-mă! ". Levinas face trimiteri la Biblie pentru a ilustra modulîntâmpinării de către semen. Prezenţa sa nu reprezintă o ameninţare ( decâtpentru ego), ci o dezvăluire a sinelui autentic. A da răspuns înseamnă a te
„defini" din punct de vedere etic, răspunsul nefiind o construcţie asemeneacunoaşterii, ci act gratuit, deschidere spre infinit: ,,Relaţia dintre Acelaşi şi Altul
- sau relaţie metafizică - se petrece în mod originar ca discurs în care Acelaşi,adunat în ipseitatea sa de «eu», de fiinţare unică şi autohtonă, iese din sine" 185.
Ţinând cont de toate aceste valenţe ale chipului, este dificilă o descrierefenomenologică a sa şi a relaţiei faţă în faţă. Dermot Moran afirmă că este chiarimposibilă o astfel de descriere, pentru că faţa reprezintă pentru Levinas
„eveniment fundamental" şi este dincolo de fenomenologie înţeleasă cadescriere a ceea este manifest186• Totuşi, fără să facă parte din domeniul fenomenalului, chipul, în calitatea sa de urmă a infinitului, deschide orizonturile alterităţii pentru cel care îl priveşte, şi trimite, deci, la ceea ce nu poate fi într-o prezenţă concretă.
Dar fenomenologia este posibilă tocmai pentru că ceva nu este dat, nueste adevăr manifest. Aşa este posibilă şi o fenomenologie a morţii, căreia nu ise poate face o asemenea analiză decât „în lipsă"; însă, deşi absentă, ea este ca oumbră permanentă ce planează asupra vieţii umane iar pe fundalul său sedetaşează întreaga existenţă. În cazul analizei fenomenologice a lui Levinasasupra chipului şi alterităţii, este „dezvăluit" fundamentul etic alresponsabilităţii. Aici merită menţionată o nuanţă ce justifică utilizareatermenului dezvăluire (neacceptat poate de Levinas, care evită cuvinteleutilizate în „filosofia totalităţii"). Este vorba, aşadar, nu despre o prezenţă sauînfăţişare a unei reguli etice pe chipul celuilalt, ci despre o descoperire a sineluiresponsabilităţii şi neliniştii pornind de la vederea mâinii întinse a unui străinflămând sau a chipului unui om neajutorat.
1 85 E. Levinas, Totalitate şi infinit. Eseu despre exterioritate, p. 23. Vezi şi Levinas, Dificila libertate, p. 23: ,,Ceea ce se spune, conţinutul comunicat, nu este posibil decât graţie acestui raport de faţă în faţă, în care celălalt contează ca un interlocutor înainte chiar de a fi cunoscut".
1 86 Dennot Moran, lntroduction to Phenomenology, London: Routledge, p. 349: "For Levinas, it is impossible to give a phenomenological description of the face-to-face relation, because for him the face is a primitive notion, 'a fundamental event'. Certain things go beyond phenomenology as the description of what is manifest".
8 1
