Dacă în cazul fenomenologiei lui Husserl este posibilă, prin reflecţiaeidetică 188, o clarificare, adică aflarea esenţei unui fenomen - după ce au fost
„înlăturate" şi „descurcate", rând pe rând, manifestările sale şi complexeleraporturi cu orizonturile altor fenomene -, nu vom găsi, însă, o clarificare a
„fenomenologiei chipului". Aceasta şi pentru că în timp ce Husserl rămâne, încadrul analizelor sale fenomenologice, la problema descrierii lucrurilor aşa cumni se prezintă şi la problema punctului de întâlnire subiect-obiect, Levinastranscende problemele fenomenologice, aducând variabile noi în „ecuaţia"
Acelaşi-Altul.
Nu ne referim doar la întorsătura etică - ceea ce reprezintă oîmprospătare atât a fenomenologiei cât şi a eticii, rămânând totuşi în cadrulfenomenologiei (sau, mai bine spus, ieşind din fenomenologie prin însăşimetoda ei). Avem, însă, în vedere referirile frecvente la porunca lui Dumnezeuîn chipul celuilalt: ,,Iar concretitudinea responsabilităţii, în viitorul ei extraordinar de necuprinzător, nu e ordonată prin Cuvântul său de pe faţaceluilalt?" 189. Prin urmare, Levinas pare a introduce postulate exterioaremetodei fenomenologice. De aici, printre altele, şi ambiguitatea de care estemarcat textul său. Din perspectiva levinasiană - afirmă 190 Dermot Moran -
reiese ideea că a atribui un chip reprezintă o condiţie pentru existenţa chemării.
Astfel, noi considerăm că Dumnezeu are chip datorită experienţei umane achipului. Deşi Levinas recunoaşte că şi animalele au chip, totuşi, în acelaşi timp,el nu oferă un criteriu pentru ceea ce numeşte chip, aspect care înseamnă oimportantă omisiune. Din acest motiv nu se poate răspunde la întrebări cum arfi, de exemplu, dacă peştele, amoeba sau embrionul uman au chip. PentruLevinas, susţine Dermot Moran în continuare, moralitatea este un răspunsacordat solicitării chipului, iar de aici rezultă că dacă ceva nu are faţă, atunci nu 1 88 De fapt, înaintea reflecţiei eidetice sau intuitive este necesar apelul la reducţii eidetice repetate.
1 89 E. Levinas, Între noi. Încercare de a-l gândi pe celălalt, p. 178. Vezi şi pag. 160:
,,Gândire constrânsă la imperativul categoric, inspirată de un Dumnezeu necunoscut, constrânsă la portul unei responsabilităţi inaccesibile, dar care consacră astfel unicitatea mea personală, primogenitura mea şi alegerea".
1 90 Dermot Moran, op. cit., p. 350: "Attributing a face to something is a condition for it having a call on us. Thus we only understand the notion of God having a face because of our human experience of the face. Levinas agrees that we cannot actually refuse to acknowledge the faces of animals; nevertheless, at the same time, he bas no adequate discussion conceming the attribution of faces, no criterion for 'facehood' as it were.
Does a fish have a face, or an amoeba? Does a human embryo in the womb have a face?
Levinas admits he is not able to give an account or set limits to the ascription of face: "I cannot say at what moment you have the right to be called 'face'". But surely this is an extraordinarily serious admission. For Levinas, morality is a response to the face. lf I don 't see something as having a face, it bas no call on me and I have no responsibility towards it. Then, surely, how one accords face is crucial. lf there is no account of this, it is hardly a philosophy of the face at all".
83
