Nici sacrificiul - moartea pentru celălalt - nu este moarte în locul lui, ci doar o amânare a unui eveniment de neînstrăinat; e imposibil să-l eliberezi pe celălalt de moartea sa. Îi prelungeşti timpul până la ceea ce este doar al său, dar nimeni nu îi poate da nemurirea, oricât de bine intenţionat ar fi. În fond, cel care se sacrifică din iubire alege să nu supravieţuiască durerii dispariţiei celuilalt.
Problema devine astfel aceea a putinţei de a asuma cu adevărat ceea ce reprezintă ,,«lacuna» radicală a temporalităţii" 216, fără a o eluda sau suprima într-un mod de a „supravieţui" morţii proprii sau a celuilalt.
Fundamentul certitudinii pe care Dasein-ul o are despre sine - afirmă
Heidegger - poate fi exprimat prin propoziţia sum moribundus217 (,,eu sunt muribund") şi nu prin cogito sum. Moartea, din punct de vedere fenomenologic
- ca ecou pe care îl are în intimitatea fiecărei subiectivităţi - nu este o întrerupere a existenţei, capătul ei exterior, ci raportul constituit în mod esenţial al Dasein-ului cu propria sa fiinţă. Împotriva lui Levinas, Frarn;oise Dastur reia ideea heideggeriană conform căreia moartea celuilalt218 ne afectează tocmai pentru că suntem un sine. Iar acest sine, ipseitate, este ceea ce este numai ca
„raport" la faptul de a fi în vederea morţii. Altfel, continuă autoarea, din ipoteza
„doliului originar", care are pretenţia derivării relaţiei cu sinele din evenimentul morţii celuilalt, ar rezulta că sinele este un rezultat al operaţiei unui altul.
Moartea, ca fenomen al vieţii, nu înseamnă „faptul-de-a-muri" şi
„faptul-de-a-se-şti-muritor", ci un raport fundamental· care face posibilă
înţelegerea oricărei perspective asupra morţii. Interesul lui Heidegger privitor la tema morţii nu se opreşte asupra privilegiului omului faţă de animal, ci asupra originii existenţiale a conceptului de moarte. Existenţa este caracterizată de faptul că nici una dintre determinaţiile sale nu îi poate fi exterioară, iar una dintre determinaţii este chiar moartea. Neputinţa de neînlăturat a omului constă
în imposibilitatea de a avea acces direct la o moarte diferită de cea proprie.
,,Faptul-de-a-muri" nu se referă la deces (care este „accident", banalizare a morţii, exterioritate, ,,asigurare" împotriva morţii - din moment ce ne simţim „nemuritori" atâta timp cât ea nu este prezentă). ,,Fuga" din faţa morţii e necesară menţinerii Dasein-ului în existenţă. Dar faptul-de-a-muri 2 1 6 F. Dastur, op. cit., p. 71.
2 1 7 M. Heidegger, Prolegomene la istoria conceptului de timp, 2005, Bucureşti: Humanitas, p. 526: ,,Dacă astfel de formule concentrate spun în genere ceva, atunci enunţul adecvat despre fiinţa Dasein-ului ar trebui să sune astfel: sum moribundus, dar nu moribundus ca greu bolnav sau rănit grav, ci în sensul că, în măsura în care sunt, eu sunt moribundus - acest moribundus e cel care îi dă sens înainte de toate lui «sum»".
2 1 8 Chiar şi prietenia reprezintă, pentru Derrida, o relaţie specială cu celălalt prin anticiparea unui timp al despărţirii, al morţii sale plecând de la conştientizarea propriei mortalităţi: "The time of friendship is in this way opened from beyond the present, indeed from beyond any present accessible to me from within the horizon of my own mortal existence. Friendship is the anticipatory mouming of my friend" (Webb, David,
„On friendship: Derrida, Foucault and the practice of becoming", în Research in Phenomenology, Vol. 33, Leiden: Koninklijke Brill NV, 2003, p. 121).
98
