! 234 pe celălalt prin altul. Principalul său punct de vedere este că celălalt nu este un alt eu, nici ceva definit prin relaţia cu mine, ci un „altul" cu totul diferit şi unic, de necomparat. În plus, altul care solicită un răspuns de la mine este sursa autentică a limbajului, educaţiei şi culturii, în măsura în care Rostirea corespunzătoare responsabilităţii de neînstrăinat se află înainte de orice Rostit.
11.3.2. Moartea ca moarte a expresivităţii şi acoperire a chipului
Pentru Heidegger, scrie Levinas, există un a priori al morţii proprii.
Filosoful francez se îndoieşte însă de faptul că o conştiinţă a morţii începe cu certitudinea ei şi că moartea are semnificaţia aneantizării. Relaţia fiecăruia cu moartea sa conţine şi „repercusiunea emoţională şi intelectuală a cunoaşterii morţii celorlalţi" 235• Sensul morţii provine din ceea ce ne preocupă în moartea
semenului. Moartea dă de gol fiziologicul pe care viaţa îl ascunde, îl îmbracă,
ea fiind decenţă şi exprimare. Expresivitatea este în acelaşi timp îmbrăcare şi dezgolire a fiinţei biologice „dincolo de orice nuditate", făcând din ea chip care este natura umanului. Iar umanul dă sens fiziologicului, ca a priori al său.
Exprimarea înseamnă punere în ordinul ne-indiferentului, întrucât cel care se exprimă „este unul care mă poartă cu sine" 236.
În experienţa morţii sale asistăm la pierderea chipului şi a expresivităţii.
Viaţa înseamnă expresivitate, iar moartea este o cădere în rândul a ceea ce este inert, o lipsă de pudoare, de acoperire. Chipul reprezintă în acelaşi timp expresivitate, dar şi acoperire; de aceea el este ambiguitate - întrucât este urmă
a Infinitului, adică a celuilalt237. El a întrerupt orice comunicare cu noi şi moartea ne afectează în primul rând prin absurdul şi trauma238 provocată, relaţiei cu semenul luându-i locul descompunerea şi „ne-răspunsul".
Din acest motiv, moartea este întotdeauna „scandal"; scandalul, traumatismul, răvăşirea produsă de ea ne pun în faţa unei „întrebări fără date", 234 Ibidem, p. 66: «L'epiphanie de l'Absolument Autre est visage ou l'Autre m'interpelle et ordonne de par sa nudite, de par son denuement». Vezi şi Totalitate şi infinit. Eseu despre exterioritate, p. 22: ,,Ceea ce este altul în mod absolut nu doar că se sustrage posesiei, ci o contestă şi, tocmai prin aceasta, poate să o consacre".
235 E. Levinas, Moartea şi timpul, p. 28.
236 Ibidem, p. 31.
