Sursa eticii autentice ar fi, prin urmare, relaţia în care Eu îl întâlneşte pe Tu283. În acest mod de înţelegere, faptul etic nu datorează nimic valorilor; dimpotrivă, ele îi datorează totul: ,,Concretul Binelui constă în faptul de a avea valoare, propriu celuilalt om. Numai unei formalizări îi apare ambivalenţa valorizării, indecidabilul, la egală distanţă de Bine şi de Rău. În actul de a valora al unui alt om, Binele este mai vechi decât Răul"284• Dualismul este respins de filosoful francez, ca fiind formalizarea naivă ce lasă deoparte actul etic al spontaneităţii chipului înaintea căruia ne aflăm şi trebuie să dăm un răspuns. De pe poziţia unei înţelegeri iudeo-creştine, Levinas acordă întâietate momentului întâlnirii semenului în care se rosteşte însăşi porunca lui Dumnezeu, fără ca aproapele să fie instrumentul unei manifestări supranaturale.
Tu este interpelat şi ca neaparţinând lumii, chiar dacă întâlnirea însăşi are loc în lume; în schimb, intenţionalitatea ab(?rdează întotdeauna obiectul în orizontul lumii. Dimensiunea noii analize a dialogului are o semnificaţie antropologică
şi teologică. Relaţia cu Tu în puritatea sa este relaţia cu Dumnezeu. Garanţia stabilităţii relaţiei pure o constituie faptul că omul îl realizează pe Dumnezeu în lume, transformă şi înalţă fiinţele până la Tu285. Pentru Buber, relaţia cu Dumnezeu, epifania, se produce în prelungirea raportului Eu-Tu, pornind de la întâlnirea celuilalt, deci de la etică. Acest aspect se clarifică dacă avem în vedere faptul că în Vechiul Testament expresia „teamă de Dumnezeu" apare în versete care recomandă respectul şi grija pentru om, ca şi când porunca de a te teme de Dumnezeu ar veni să întărească poruncire privitoare ( exprimate cât se 282 Ibidem.
283 Adriaan Peperzak, "Ethical life", în Research in Phenomenology, Vol. 33, Leiden: Koninklijke Brill NV, 2003, p. 148: "To single out an individual as having a unique, irreplaceable, and unrepeatable destiny, the only way is to address him or her by saying
'you"' ; "Levinas has always insisted on this dissymmetry, refusing to write that I, likewise, am "high" in the Other's perception of me" (p. 151).
284 E. Levinas, Când Dumnezeu devine idee, p. 225.
285 M. Buber, op. cit., p. 143. Vezi şi p. 111: ,,Lumea nu e un joc divin, ea este un destin divin" şi p. 124: ,,Întâlnirea cu lumea duce la întâlnirea cu Dumnezeu".
1 14
