Dacă „Relaţia înseamnă reciprocitate" 287 atunci ea este simetrie, ori Levinas insistă în discursul său despre responsabilitate asupra faptului că aceasta survine în inegalitatea, ,,supunerea" faţă de altul. Astfel, dialogul „contrar cunoaşterii şi contrar descrierilor filosofilor dialogului - este o gândire a inegalului, gândire gândind dincolo de dat" 288•
III.3. Altul ca terţ şi apariţia politicii
Nu poate fi adusă în discuţie apariţia terţului, a celui de al treilea om (aici expresia nu are de-a face cu argumentul împotriva participării multiplului la formele transcendente din dialogul platonician Parmenide) înainte de a reaminti în ce constă unicitatea şi autenticitatea eului pentru Levinas:
„unicitatea capătă sens pornind de la însuşirea de a nu putea fi schimbat, care aparţine sau îi revine eului în concrectitudinea unei responsabilităţi pentru altul: responsabilitate care îi incumbă dintr-o dată, chiar în percepţia celuilalt" 289•
Ca şi cum ar fi fost chemat la responsabilitatea de neschimbat -
adresată numai lui - ,,din eternitate", eul este ostatec ales printr-o alegere mai veche decât prezentul. Autenticitatea eului este, prin urmare, ascultare a celui care îi adresează apelul, iar „răspunsul" poate merge până la sacrificiu - sensul ultim al umanului290 şi al iubirii. Dar responsabilitatea îndreptată către celălalt nu îl poate ignora pe un al treilea care este altul meu şi mă priveşte în aceeaşi măsură. În spiritualitatea definită prin responsabilitate faţă de altul trebuie, în cele din urmă, să apelez la comparaţii, situaţie paradoxală pentru că este vorba despre a compara incomparabilii, unicii. Dacă, în întâlnirea chipului, celălalt trece înaintea mea şi îi sunt supus, pentru că nu e de judecat, odată cu apariţia 286 „Să nu aşezi un obstacol în calea unui orb" (Leviticul, 14-19), ,,să nu-l jigneşti pe celălalt" (Leviticul, 25-27), ,,să nu accepţi dobândă, şi nici profit de la fratele aflat în nevoinţă, fie el şi străin, sau nou-venit" (Leviticul, 25-16), apud. E. Levinas, Când Dumnezeu devine idee, p. 228).
287 M. Buber, op. cit., p. 42.
288 E. Levinas, Când Dumnezeu devine idee, p. 231.
289 E. Levinas, Între noi. Încercare de a-l gândi pe celălalt, p. 232.
290 Ibidem, p. 233: ,,umanul - iubire a celuilalt, responsabilitate pentru cel apropiat, o eventuală moarte-pentru-el, ( ... ) umanul semnifică începutul unei raţionalităţi noi şi de dincolo de fiinţă. Raţionalitate a Binelui mai înaltă decât orice esenţă. Înţelegere a bunătăţii".
115
