celui de-al treilea e nevoie de judecată şi de justiţie chiar în numele obligaţiilor absolute faţă de semen. Atunci se impune o anume abandonare (lăsând loc unei
„ştiinţe" 291 despre om) a supunerii absolute pe care o invocă celălalt. De aceea sunt necesare instituţiile şi politica, adică ceea ce formează structura unui stat,
„dar a unui stat liberal: mereu neliniştit de întârzierea sa în ce priveşte exigenţa feţei celuilalt ( ... ); Stat care admite legitimitatea dincolo de instituţiile sale, fie ea transpolitică, a cercetării şi a apărării drepturilor omului. Stat care se întinde dincolo de Stat" 292•
Totuşi, ideea unui stat care să ţină cont de exigenţa chipului celuilalt pare desprinsă pur şi simplu dintr-o utopie. Instituţiile moderne nu pot fi personificate, pentru că au devenit mecanisme uriaşe de aplicare a unor reguli.
Cele mai multe dintre situaţiile pe care le au de rezolvat se înscriu în tipare; rutina ajunge să fie intrinsecă justiţiei. Prin urmare, asimetria relaţiei etice are de-a face numai cu persoane. Modul de a acţiona al instituţiilor face - chiar la propriu - imposibilă privirea chipului; celălalt devine „un alt caz" de rezolvat.
Obligaţia (sau adevărul etic) pe care subiectul o primeşte în momentul întâlnirii semenului este valabilă numai293 până la apariţia terţului. Din perspectiva terţului, atât eu, cât şi celălalt reprezentăm două ipostaze ale aceleiaşi fiinţe; asimetria, distanţa dintre subiectivităţi nu este vizibilă din punctul său de verdere. De aceea afirmă Adriaan Peperzack (în lucrarea294 Beyond: The
Philosophy of Emmanuel Levinas) că, deşi etica începe în mod concret, prin relaţia faţă în faţă, ajunge în cele din urmă să includă doar instituţiile şi aranjamentele sociale.
Există un conflict etic între mască şi chip, individual şi unic, persoană şi absolut. Justiţia trebuie să fie autocritică, mereu „de îmblânzit" în amintirea 291 H.-G. Gadamer, Elogiul teoriei. Moştenirea Europei, 1999, Iaşi: Polirom, p. 189:
„Ştiinţa despre om, în întreaga ei diversitate, devine o sarcină morală şi filosofică pentru noi toti".
292 E. Levinas, Între noi. Încercare de a-l gândi pe celălalt, p. 216.
293 Robert Bemasconi, "Different Styles of Eschatology: Derrida's Take on Levinas'
Politica! Messianism", în Research in Phenomenology, Vol. 28, Leiden: Koninklijke Brill NV, 1998, p. 8: ,,The judgment of history is exclusively from the third person perspective. History excludes, for that reason, the apology that the I proffers to the Other".
294 Diane Perpich dedică un întreg articol acestei lucrări, punând în evidenţă raportul lui Adriaan Peperzack faţă de marile teme levinasiene, cum este, spre exemplu, asimetria relaţiei etice: "The asymmetry of the ethical relationship and the manner in which it generates responsibility are among the most difficult and problematic claims of Levinas' philosophy. Peperzak's reading of this fundamental theme has solid textual support in Levinas' thought, but ultimately may lead us to see just how difficult it will be to establish a phenomenological ethics as a direct alternative to modem moral philosophies. ( ... ) Ethics thus begins in the concrete, face to face relationship, even if it must ultimately be extended to include just institutions and social arrangements" ("The Demands of Ethical Life: Levinas and Moral Theory", în Research in Phenomenology, Vol. 30, Leiden: Koninklijke Brill NV, 2000, pp. 267-268).
1 1 6
