pentru că provine din detaşare. Lumea lui Tu este deschisă, nerealizată în esenţă, pe când lumea lui Acela este închisă, reprezintă lumea indiferenţei faţă
de particular, a categoriilor, instituţiilor, generalului. De asemenea, lumea lui Acela are coerenţă în spaţiu şi timp, pe când lumea lui Tu nu are coerenţă nici în spaţiu, nici în timp, ci „în punctul central unde liniile prelungite ale relaţiilor se întretaie în eternul Tu" 273•
Există aici o asemănare cu punctul de vedere al filosofului Maurice Merleau-Ponty, anume că „raportul cu societatea este mai profund decât orice percepţie specială sau judecată" 274• Reciprocitatea relaţiei cu celălalt este întrevăzută şi de acesta, din moment ce susţine că subiectivitatea din afara eului (transcendentă) este o subiectivitate revelată, o „ştiinţă" pentru sine dar şi pentru celălalt, şi astfel, intersubiectivitate. Ţinând cont de aceste concepte se face şi distincţia dintre individ şi persoană: primul ia conştiinţa de sine ca subiect al experienţei de distanţare faţă de alt individ; persoana ia conştiinţă de sine ca subiectivitate ce intră în relaţia cu altă persoană.
Un alt reprezentant al personalismului francez, Emmanuel Mounier, afirmă că atenţia faţă de prezenţa umană este primul interes pe care îl manifestă
copilul dincolo de instinctele sale. El se ataşează de aceasta chiar înainte de a-şi îndrepta atenţia spre lucruri sau spre propriul corp: ,,un alt bărbat sau o altă
femeie, înconjuraţi de un cald sentiment de încredere, aceasta este experienţa care se realizează înainte de orice altceva într-o conştiinţă care se trezeşte" 275.
Un exemplu care să confirme acest lucru este cel al copilului care, înainte de a înţelege semnificaţia cuvântului „frate", el se raportează întâi la acea persoană
reală care este fratele său; ,,fratele meu" reprezintă stadiul originar al înţelegerii; ea nu poate începe cu un frate în sine. Astfel, psihologia la prima persoană este psihologia naturală a spiritului şi înţelegerea celuilalt este „faptul primitiv" al conştiinţei personale.
Omul - spune Buber - nu poate să trăiască fără Acela, dar cine trăieşte numai cu el, nu este om276. Spiritul există doar datorită intrării în relaţie, se află
între Eu şi Tu, este ca aerul respirat, nu ca sângele - metaforă ce subliniază
faptul că nu există o esenţă aflată în spatele aparenţei fiecărui „termen" al 273 Ibidem, p. 129.
274 M. Merleau-Ponty, Fenomenologia percepţiei, p. 426.
275 E. Mounier, Traite du caractere, 1974, Paris: Editions du Seuil, p. 216: «Un autre hormne ou une autre fermne, enveloppes d'un chaud sentiment de confiance, telle est l'experience qui se precise avant toute autre dans une conscience qui s'eveille».
276 M. Buber, op. cit., p. 60. În consonanţă cu această idee se află şi afinnaţia lui Merleau-Ponty, conform căruia „La origine, socialul nu există la persoana a treia"
(Fenomenologia percepţiei, p. 427). Conştiinţa „reciprocităţii interpersonale" este considerată de Karl-Otto Apel - în Selected essays (voi. II, Ethics ant Theory of Rationality), 1996, New Jersey: Humanities Press, p. 159 - a fi sursa raţionalităţii etice:
"As I suggested above, ethical rationality derives its foundation from the same reflective awareness of interpersonal reciprocity in subject-co-subject-interaction by communication that was be presupposed already in the hermeneutic rationality of communicative understanding".
1 12
relaţiei, miezul existenţei fiind constituit în aceeaşi măsură de participarea lor în cadrul întâlnirii. Nici sentimentele nu formează o esenţă a subiectului; ele sunt în om. Aşa cum instituţiile nu produc o comunitate, tot astfel nu trebuie să
