calitativ, eterogen, interior, sufletesc. În schimb, timpul măsurat de fizicieni este
,,spaţializat", pentru că posedă toate caracteristicile spaţiului (j uxtapunere, divizibilitate, reversibilitate) şi se aplică doar exteriorităţii, materiei.
Când, mai sus, Levinas afirmă că pentru Bergson finitudinea şi moartea de neocolit nu sunt înscrise în durată, el are în vedere faptul că durata, timpul calitativ, fiind specific numai fenomenelor sufleteşti, este viaţă (,,elan vital") şi trebuie gândit împreună cu libertatea creatoare. Din considerarea timpului abstract, spaţializat ca „aplicându-se", doar exteriorităţii, materiei, iar durata având sens numai cu referire la „interioritate", rezultă că durata nu măsoară nici degradarea sau moartea materiei.
Teoria timpului imemorial, an-arhic, pre-originar al responsabilităţii pentru altul, îşi găseşte sursa în ideea lui Bergson despre etica „deschisă" şi sistemul religios „deschis" ( spre deosebire de sistemul moral kantian, considerat a fi „închis" pentru că este determinat de reguli clar definite) - expresie a elanului3°2 spiritual creator exemplificat de morala sfântului sau a eroului, sau de raportarea personală şi dinamică la Dumnezeu, prin opoziţie cu organizarea statică a cultului religios. Astfel pot fi înţelese cuvintele lui Levinas privitoare la durată ca „viaţă inter-umană" şi posibilitate a cuiva de a lansa un apel înlăuntrul altui om. Dar, ideea timpului imemorial prezentat de Levinas, deşi se referă tot la un timp nemăsurabil, are şi altă semnificaţie decât durata bergsoniană. Este vorba despre un timp al responsabilităţii înrădăcinate în sine şi fără posibilitatea de a o înstrăina sau alege - din moment ce este deja acolo. În susţinerea acestei interpretări reamintim apelul lui Levinas la metafora maternităţii ca reflectând situaţia unei alegeri a noastră de către responsabilitate (şi nu invers), aşa cum suntem fiul/fiica unei mame pe care nu noi am ales-o.
Timpul imemorial al responsabilităţii are „chiar un sens religios, sensul unei deferenţe faţă de Infinit ( ... ) Non-indiferenţă sau nelinişte care prin asta este infinit mai mult decât reprezentarea, posesia, contactul şi răspunsul - mai mult decât fiinţa ( ... ) Timpul ar fi astfel ţâşnirea năvalnică a plusului infinitului în minus - ceea ce Descartes numea ideea de Infinit" 303• Experienţe ( sau mai bine spus trăiri) ale „preaplinului", prin care fiinţa este copleşită şi care atestă
posibilitatea „anulării" timpului măsurabil al fiinţei şi gândirii de către timpul 302 Henri Bergson, Cele două surse ale moralei şi religiei, 1998, Bucureşti: Editura Institutul European, p. 116: Indivizii privilegiaţi reprezintă fiecare dintre ei „un efort de evoluţie creatoare, ca şi cum o nouă specie ar apărea odată cu ei". Mai departe (p. 238), filosoful afirmă: ,,Pentru noi, realizarea ca atare a misticismului înseamnă o atingere, deci o coincidenţă parţială, cu efortul creator care manifestă viaţa. Efortul acesta este de la Dumnezeu însuşi. Misticul adevărat va fi o individualitate ce va transgresa limitele puse speciei de chiar materialitatea ei, continuând şi prelungind astfel acţiunea divină".
303 E. Levinas, Moartea şi timpul, pp. 161, 163. Vezi şi Daniel Schiffer, La philosophie d'Emmanuel Levinas. Metaphysique, esthetique, ethique, p. 21: «Exclusion de l'autre, dont Levinas dit, de surcroît, qu'il est le propre d'une relation asymetrique car non necessairement reciproque, au profit du meme, donc, chez Heideggern.
120
