mai târziu) ale religiei iudaice, născute ca reacţie împotriva raţionalismului şi din dorinţa aflării unei cunoaşteri ascunse - pot fi receptate tot în condiţiile familiarizării cu înţelepciunea talmudică, deci după studiu. De asemenea, în concepţia levinasiană, spiritualizarea unei religii priveşte înţelegerea experienţelor sale ca „raporturi dintre inteligenţe", raporturi situate în lumina deplină a conştiinţei şi a discursului. ,,A sunat ora logicii şi a raţiunii! " 27
3
, este
însă, prin intransigenţa exprimării, o afirmaţie care îl derutează pe cel care a citit o carte de-a lui Levinas. Pe de altă parte, filosoful susţine că iudaismul se situează la „răspântia credinţei cu logica". Tora luminată de Talmud „nu este o carte care ne conduce către misterul lui Dumnezeu, ci către sarcinile umane ale oamenilor. Monoteismul este un umanism. Doar nerozii fac din el o aritmetică
teologică" 328.
Concluzii
În urma analizei unora dintre cele mai importante concepte la care apelează Emmanuel Levinas, ne putem face o imagine despre distanţarea acestui mod de a filosofa de tradiţia europeană dominantă, acuzată de faptul că
în discursul ei despre fiinţă nu îl „găseşte" pe celălalt. Fiinţei îi este proprie manifestarea, evenimentul, iar din această manifestare fac parte şi fiinţele umane. Ele sunt mijloace pentru ca fiinţa să se întâlnească pe sine.
De aceea cunoaşterea, cercetarea, tematizarea au ca scop dez-văluirea sau înlăturarea aparenţelor, adică a apariţiilor, pentru a ajunge la însăşi fiinţa, esenţa sau substanţa. Dezvăluirea329 este un alt nume pentru adevăr, iar adevărul un alt nume pentru întoarcerea la sine a fiinţei care nu ţine cont de
„intermediari" (,,înţelegerea umană este singura intrare şi cheie a naturii 327 Ibidem, p. 24. J.B. Agus, în op. cit., afirmă că iudaismul este o religie ce cuprinde manifestări contrare, o „luptă" între raţionalism, romantism (hasidismul) şi mistică
(Cabala), astfel că „Pentru raţionalişti, clemenţa divină nu este necesară bunătăţii omului, fiindcă această favoare este acordată la naştere şi prin educaţie de către aceste două făclii ale sufletului, conştiinţa şi inteligenţa. Pentru romantici şi mistici, clemenţa divină şi «meritul strămoşilor» sunt esenţiale" (p. 351).
328 E. Levinas, Dificila libertate, p. 335.
329 Jose Ortega y Gasset, Originea şi epilogul filozofiei şi alte eseuri filozofice, 2004, Bucureşti: Humanitas, P. 59: ,,Ca aletheia, filosofia ne apare, aşadar, drept ceea ce este
- ca o misiune de descoperire şi descifrare a unor enigme şi care ne pune în contact cu realitatea propriu-zisă şi nudă. Aletheia însemnează adevăr. Căci adevăr trebuie înţeles nu ca un lucru mort, aşa cum douăzeci şi şase de veacuri de obişnuinţă, devenită
inerţială, ne fac să-l înţelegem azi, ci ca un verb - «adevăr», ca pe ceva viu, în clipa când se realizează, când se naşte; pe scurt, ca o acţiune. Aletheia = adevăr, este, exprimat în termeni vii de astăzi: cercetare, găsire a adevărului sau a realităţii nude sub acoperămintele de falsitate care-l ascundeau".
129
