Fiind înlăturată problema solipsismului, Husserl îi acordă „altuia", căruia îi recunoaşte existenţa autonomă, şi statutul unui „ghid transcendental".
Acesta este chiar titlul unuia ( cel cu numărul 43) dintre subcapitolele celei de-a cincia meditaţii: ,,Modul ontic-noematic în care celălalt este dat: ghid
transcendental pentru teoria constitutivă a experienţei alterităţii ( .. . ) Pentru început, «ghidul» meu transcendental este celălalt ca obiect al experienţei mele, celălalt aşa cum mi se dă el în mod nemijlocit şi apoi în urma aprofundării conţinutului său ontic-noematic (în mod pur în calitate de corelativ al cogitoului meu, a cărui structură detaliată trebuie dezvăluită mai întâi)" 346•
Punctul de plecare al lui Levinas pentru critica adusă filosofiei lui Husserl, vizavi de problema intersubiectivităţii, îl reprezintă reducţia transcendentală. În urma acesteia celălalt se dezvăluie ca un corelat al subiectului cogitativ, un altul imanent. Trebuie însă ţinut cont de faptul că
Husserl este interesat de alteritate ca ceea este valabil347, esenţa sa. Constituirea unui ego care se oglindeşte în „monada" eului propriu nu anulează existenţa reală a lui alter ego. Un altul nu poate fi astfel decât pentru un eu.
Husserl afirmă348 că însuşi faptul de a fi prezent „în came şi oase" nu ne împiedică să recunoaştem că ceea ce ne este „dat", de fapt, în acest caz nu este celălalt eu în persoană, nu sunt trăirile conştiinţei sale, fenomenele sale, nimic din ceea ce aparţine esenţei sale proprii. Dacă acesta ar fi cazul, dacă ceea ce îi este propriu celuilalt în mod esenţial ne-ar fi direct accesibil, atunci el ar fi un simplu moment al propriei fiinţe şi, în cele din urmă, el însuşi şi eu însumi am fi identici. Situaţia ar fi asemănătoare în ceea ce priveşte trupul său, dacă el n-ar fi nimic altceva decât „corpul" care se constituie exclusiv în experienţa mea reală
şi posibilă şi care aparţine sferei mele primordiale, ca un produs exclusiv al senzorialităţii mele.
Acesta ar putea fi răspunsul lui Husserl la întrebarea lui Levinas, anume de ce nu se poate pomi de la un ego dat în persoană. Tocmai pentru că doar văzând pe cineva în came şi oase nu înseamnă că am înţeles că el este un altul capabil de aceleaşi acte ca şi noi. Sensul alterităţii provine dintr-un strat de adâncime, transcendental. Noi ştim că există o latură nevăzută a percepţiei celuilalt în persoană şi înţelegem că el este un alter ego în urma intenţionalităţii eului propriu care, prin analogie, îl vizează pe celălalt. Bineînţeles, aici există o anumită intenţionalitate mediată, pornind de la ceea ce părintele fenomenologiei numeşte stratul originar al „lumii primordiale" care rămâne întotdeauna fundamental. Această intenţionalitate pune în evidenţă o „coexistentă" care nu este 346 E. Husserl, Meditaţii carteziene, p. 125.
347 De aici şi importanţa pe care o acordă problemei sensului şi capacităţii fenomenologiei de a explica şi clarifica: ,,The radical philosopher does not construct in order to show how certain things are possible if others are assumed; he tries to explicate the meanings of all concepts. This radical philosophy Husserl calls phenomenology, a philosophical discipline intent, above all, to "explicate" and "clarify" (R. Schrnitt, op.
cit., p. 428).
348 E. Husserl, Meditaţii carteziene, p. 144.
138
