parte, aşa cum alter ego este un analogon, tot astfel repudierea violenţei are ca punct de plecare înţelegerea primejdiei violenţei pentru subiect, ajungând la ideea că ea reprezintă un rău pentru fiecare alt subiect. 2. Nu este posibil într-o anumită măsură ca celălalt, deşi îmi „impune" responsabilitatea, să fie chiar el însuşi una dintre sursele violenţei, nu doar în sensul unei tentaţii de a ucide351, ci ca mod de manifestare, ca putere a exemplului? Dacă Levinas îl vede pe celălalt ca absolut, sursă a eticii, atunci tot celălalt poate avea un rol foarte important şi în deschiderea unei căi spre violenţă, spre modul neetic de raportare la semeni.
Probabil că din acest motiv unii gânditori, ca de exemplu John D. Caputo (în lucrarea Against Ethics, 1 993 ), consideră că Levinas creează o „poveste fabuloasă, poetică despre alteritatea absolută" 352 care până la urmă nu poate fi crezută. Rămâne interesantă problema adusă de perspectiva levinasiană: dacă
subiectul este responsabil întrucât este liber, sau este liber pentru că este responsabil (aşa cum consideră Levinas; responsabilitatea fiind impusă de chipul aproapelui, ea fundamentând actul de alegere). Responsabilitatea este un act de raportare la propriile decizii şi acţiuni pornite din libertatea subiectului.
Dar, nu se poate vorbi şi despre trezirea unei responsabilităţi pornită din întâlnirea semenului? Iar atunci „responsabilitatea-bulversare a eului" este cea care îl marchează pe acesta şi în funcţie de ea, ca punct central, subiectul se raportează în actul alegerii.
Putem afirma, fără să aducem o interpretare forţată, că din perspectiva filosofiei lui Levinas a alege devine a alege sau nu să recunoşti responsabilitatea (primordială pentru subiect, neliniştea sa anarhică); responsabilitatea întemeiază
libertatea. Acest mod de a vedea lucrurile este opus celui în care a fi responsabil presupune faptul de a alege. Cele două situaţii nu pot fi reduse la o falsă dilemă
de genul celei: care a fost mai înainte - societatea sau normele? Totuşi, mergând ceva mai departe pe linia posibilelor interpretări ale celor două puncte de vedere, sesizăm că, adoptând modul husserlian de a vedea lucrurile, se poate spune că problema raportului dintre responsabilitate şi libertate este depăşită de următoarea: care este esenţa responsabilităţii şi a libertăţii? Pe de altă parte, chiar presupunând că celălalt este punct de plecare (,,trezire") pentru responsabilitate, este el şi fundament, ţinând cont de faptul că în eul pur îşi găsesc întemeierea toate sensurile şi perspectivele, că niciun sens nu poate fi 351 Tentaţie de a ucide pornind de la chipul său, violenţă care, în esenţă, consideră
Levinas, provine din neprivirea chipului, din reducerea sa la sfera obiectelor, din înlăturarea semnficatiei sale - de „urmă a infinitului".
352 Apud Alastair Hannay, Gordon Marino (ed.), The Cambridge Companion to Kierkegaard, 1998, New York: Cambridge University Press, p. 71: "In taking his distances from Levinas, who "weaves a fabulous, poetic story about absolute alterity", which is in the end unbelievable, and in examining the difference between "ethics" and
"obligation" "close up" in the case of Fear and Trembling, Caputo manages to free Kierkegaard into contemporary debate".
140
