contra violenţă, lumină contra lumină: filosofie (în general). ( ... ) Devenirea aceasta este războiul. Polemica aceasta este limbaj ul însuşi. Înscrierea lui" 371 .
Istoria se încadrează în acel spaţiu omenesc intermediar al lui nici bun - nici rău despre care scrie Platon în dialogul Lysis.
De cele mai multe ori, Levinas critică demersul fenomenologic husserlian pentru că nu ţine cont de „inadecvarea" 372 dintre exterioritate şi interioritate, afirmând că prin teoria intenţionalităţii celălalt este redus la măsura eului. Însă, o analiză atentă a intenţionalităţii relevă faptul că ea pune fiecare parte în valoare: exterioritatea, altul ( de orice gen ar fi el) decât subiectul şi conştiinţa activă, intenţională. În plus, atunci când Husserl vorbeşte despre subiectivitate şi subiect nu se referă doar la persoana sa. Dimpotrivă, el are în vedere în egală măsură orice subiect. Faptul că alteritatea în general este indicată în filosofia husserliană în mod mijlocit, indirect - prin anticipare, analogie şi aprezentare373 - atestă recunoaşterea specificului celuilalt şi limita, neîmplinirea percepţiei şi a gândirii cu privire la ceea ce îi este propriu semenului. Partea sa nevăzută rămâne pentru totdeauna inaccesibilă, indefinită.
Altfel, dacă subiectul ar aj unge la acesta în mod direct, ,,dacă ceea ce îi este propriu celuilalt în mod esenţial mi-ar fi direct accesibil, atunci el ar fi un simplu moment al propriei mele fiinţe şi, în cele din urmă, el însuşi şi eu însumi am fi identici" 374.
Dacă intenţionalitatea ar fi numai o privire limitată la sfera identităţii eului, a aceluiaşi, atunci nu ar fi posibilă nicio îmbogăţire a subiectului, nicio deschidere a sa spre comunicare şi spre înţelegerea celorlalţi din alte contexte sociale, istorice, culturale. Etica nu poate face abstracţie de fenomenologie în raportarea sa la celălalt, pentru că orice orizont, înainte de a fi religios, etic,
juridic, axiologic etc. este fenomenologic. Aceasta nu înseamnă a înţelege raportul dintre ele din punct de vedere ierarhic: etica nu se subordonează
fenomenologiei, dar se defineşte şi se particularizează datorită ei. Orizontul etic nu este constituit, creat de eu, ci constitutiv eului, este un orizont de constituire.
371 J. Derrida, op. cit., p. 170.
372 E. Levinas, Altfel d�cât a fi sau dincolo de esenţă, p. 191: ,,Nemăsura proximităţii este net diferită de conjuncţia subiectului cu obiectul de la nivelul cunoaşterii sau al intentionalitătii".
373 Conştiinţă prin analogie, ,,actul de a-face-conştient-de-coprezenţa-celuilalt" (E.
Husserl, Meditaţii carteziene, p. 145).
374 Ibidem, p. 144.
149
