Scopul fenomenologiei este acela de a-i recunoaşte lui celălalt statutul de alter ego transcendental, diferit de lucrurile din lume şi, asemeni ego-ului, origine a lumii, nu obiect în lume. În aceste condiţii, adevărata violenţă etică şi sursa oricărei violenţe ar consta în faptul de a refuza să vezi în aproape un ego
transcendental (ceea ce nu înseamnă în niciun caz o reprezentare376, o copie a eului meu real), pentru că astfel el ar fi desconsiderat ca alteritate. Ori, interpretarea pe care Levinas o aduce temei alter ego-ului husserlian este una trunchiată, în care celălalt este văzut ca un simplu moment al eului.
Tot ceea ce mai departe susţine gânditorul francez că îi este caracteristic celuilalt - faptul că este chip, infinit, diacronie, disimetrie, poruncă etc. - poate fi înţeles, de fapt, numai în condiţiile acceptării demnităţii de a fi un ego ca şi acelaşi. Toate diferenţele sunt posibile tocmai datorită acceptării simetriei dintre
ego şi alter ego. Conştiinţa faptului de a fi celălalt pentru celălalt dă sens raportului metafizic eu-altul, ca raport etic. În afara acceptării acestei simetrii, eul nu ar fi niciodată victimă a violenţei şi, de altfel, niciun eu. Mai mult, simetria acelaşi-altul infinit este singura care înlătură ceea ce Levinas numeşte 375 J. Derrida, op. cit., pp. 179-180: ,,A reveni, ca la singurul punct de plecare posibil, la fenomenul intenţional în care celălalt apare ca celălalt şi se pretează limbajului, oricărui limbaj posibil, înseamnă, poate, a te lăsa pradă violenţei, a te face complicele ei cel puţin, şi a da dreptul - în sens critic - la violenţa de fapt: este însă vorba, atunci, de o zonă ireductibilă a facticităţii, de o violenţă originară, transcendentală, anterioară
oricărei opţiuni etice, presupusă chiar de non-violenţa etică. Are vreun sens să vorbim de o violenţă pre-etică? Dacă «violenţa» transcendentală la care facem aluzie este legată
de fenomenalitatea însăşi şi de posibilitatea limbajului, ar însemna că ea se află plasată
la rădăcina sensului şi a logosului, înainte chiar ca acesta să se determine ca retorică, psihagogie, demagogie etc."
376 E. Levinas, Altfel decât a fi sau dincolo de esenţă, p. 192: ,,În această diacronie ireversibilă se ruinează corelaţia intenţională a stării de neascundere, în care celălalt apărea sub forma unei imagini plastice sau sub forma unui portret".
150
