La fel de neîndreptăţită pare a fi şi critica virulentă privitoare la tema fluxului conştiinţei ca prezent viu. Orice experienţă nu poate fi trăită decât la prezent. Nici trecutul nu are sens decât drept ceea ce a fost prezent. De asemenea, memoria şi anticiparea sunt posibile datorită unităţii prezentului viu al conştiinţei care permite altor prezenturi să apară. Privit astfel, timpul însuşi este violenţă, întrucât celălalt este redat doar prin intermediul lui acelaşi, al unităţii prezentului viu.
I.3.1. Alteritatea şi „fuziunea" orizonturilor
Raportul dintre eu şi celălalt a fost studiat de Hans Georg Gadamer ca raport între două orizonturi diferite. Considerăm că abordarea din perspectiva hermeneuticii poate clarifica anumite aspecte referitoare la alteritate.
La Gadamer aflăm o „cale de mijloc" privitor la întâlnirea dintre orizontul meu şi un orizont străin. Această întâlnire nu duce la anularea unuia dintre ele, ci la un orizont comun, care le depăşeşte pe cele particulare şi în care cei diferiţi pot comunica. În cadrul relaţiei hermeneutice nu are loc acel monolog despre care vorbeşte Levinas - caracterizând dialogul socratic -, ci întotdeauna interpretul găseşte „vocea celuilalt în cuvânt" 379• Etica, de asemenea, poate avea sens pentru fiecare doar dacă se întemeiază într-un astfel de orizont. Prin urmare, este evitat acel „imperialism egologic" despre care vorbeşte Levinas, cât şi un imperialism al celuilalt. Perspectiva lui Gadamer se află în consonanţă cu înţelegerea husserliană şi heideggeriană a alterităţii: recunoaşterea faptului că celălalt este un eu ca şi mine şi că eu sunt un altul pentru el.
Este vorba despre stabilirea condiţiilor care fac posibilă interpretarea unui text scris dintr-o altă „lume" (adică univers al semnificaţiilor) - altă epocă
şi un mod diferit de a înţelege diverse probleme; acele probleme, însă, pot fi înţelese printr-o „fuziune" a orizonturilor. Când textele citite se referă la aspecte familiare, autorul şi lectorul se află în acelaşi univers al ideilor, adică sunt puse aceleaşi întrebări, şi în general sunt date aceleaşi răspunsuri. Autorul şi lectorul se află în aceeaşi lume - acelaşi spectru semantic şi acelaşi spaţiu euristic. Situaţia se schimbă însă atunci când textele sunt din culturi diferite sau dintr-un trecut îndepărtat. Din cauza diferenţelor de orizont, nivelul de accesibilitate a temelor şi problemelor este destul de scăzut.
Această „rezistenţă" a textului generează experienţa hermeneutică
propriu-zisă. Textul vechi, atât moştenire a trecutului, cât şi adresare către cineva, friendship is for Aristotle the highest expression of human life precisely because true friendship requires the unity of theory and practice".
379 Risser, James, "After the Hermeneutic Turn", în Research in Phenomenology, Vol.
30, Leiden: Koninklijke Brill NV, 2000, p. 78: "If for Heidegger the hermeneutic relation names the interpretive activity of listening and response configured by the call of Being, for Gadamer that same interpretive activity of listening and response is now configured by the voice of the other that is there in the word".
152
