nu poate fi vorba despre interpretări încheiate ale textelor transmise - obligaţia de a reinterpreta revine fiecărei generaţii. Textele transmise prin tradiţie se deschid mereu prin noi382 aspecte semantice, ridică noi întrebări, în măsura în care în decursul istoriei se formează noi fuziuni de orizonturi, din ele ajungând să facă parte şi interpretările noastre. Această înţelegere a hermeneuticii este fidelă gândirii fenomenologice heideggeriene, în care se înrădăcinează: fiinţa se manifestă
continuu şi manifestările sale sunt multiple. De aceea, nu este încheiat niciodată
procesul de „întoarcere la lucruri" - atâta timp cât ele sunt considerate a fi în diferenţă383 faţă de ele însele. ,,Recuperarea" fiinţei devine o sarcină infmită, din moment ce omul se află „în deschidere" pentru fiinţă, adică pentru sfera de semnificaţie care poate face ca diversitatea fiinţării să se deschidă în specificitatea sa.
Filosoful german consideră o simplă iluzie ideea că textul ar avea o semnificaţie ,,în sine", independentă de orice interpretare. Dar faptul că întotdeauna trebuie să ţinem cont de interpret nu trebuie etichetat drept subiectivism. A spune că un text „este" doar câtă vreme intră într-un spectru de posibilităţi de interpretare nu înseamnă că reducem adevărul textului la acel orizont de interpretare. Plecând de la aceste idei, putem afinna că, dincolo de un absolut al recunoaşterii valorilor persoanei (acelaşi şi altul totodată), înţelegerea raporturlor etice nu este niciodată încheiată, fiind provocată de noile contexte ale lumii în continuă schimbare. Spre deosebire de alte domenii, în privinţa praxis-ului (referindu-se la premisele solidarităţii şi prieteniei într-o societate), în mod special, trebuie dărâmat mitul expertului, pentru că el este nefondat şi poate avea consecinţe dezastroase. Fiecare are obligaţia de a da un răspuns problemelor pe care le implică raportul dintre eu şi celălalt.
1.4. Dificultăţile unui discurs care vrea să se sustragă
discursului
Sunt, însă, mai multe probleme la care scrierile lui Levinas nu oferă
soluţii. În primul rând, se poate spune că stilul metaforic, caracterizat de ambiguitate, face în aşa fel încât să nu existe o autoritate printre interpreţii operei acestui autor.
382 Frarn;:ois Renaud, "Limits and Possibilities of Contemporariness", în Research in Phenomenology, Vol. 32, Leiden: Koninklijke Brill NV, 2002, p. 262: "Gadamer's hermeneutics really is not about the assimilation of meaning, but rather about the openness that permits the voice of the other to be heard".
383 În acest mod interpretează Miguel de Beistegui menirea fenomenologiei: "Thus, phenomenology is conceivable only in terms of investigations, paths, essays, openings, always tentative, always provisional. And so, phenomenology is never finished with beginning. One can never be done with returning to the things, to the birth or the origin of the world; one has never finished remembering, recalling the ever renewed beginning. One has never finished thinking. One is only ever beginning" ("Toward a Phenomenology of Difference?", în Research in Phenomenology, Vol. 30, Leiden: Koninklijke Brill NV, 2000, p. 68).
154
