Sensul eticii este şi el gândit şi există un obiect al eticii; etica nu se poate separa de conştiinţă, iar din acest motiv dorinţa lui Levinas de a face din evidenţele etice un domeniu total distinct de evidenţele fenomenologice în general nu poate avea o bază solidă. Orice concept şi orice posibilitate a sensului sunt pentru o conştiinţă concretă. De aici rezultă că o fenomenologie a eticii se înrădăcinează ( ca şi oricare altă perspectivă) în fenomenologia transcendentală, aşa cum sensul eticii presupune existenţa unui sens în general.
Descrierea transcendentală la care apelează Husserl ţine seama atât de acelaşi cât şi de infinit-altul. Este important de menţionat că un acelaşi pur şi un celălalt pur nu există. A considera că prioritatea limbajului etic este prezervarea unei purităţi a lui altul infinit înseamnă a te priva de însăşi posibilitatea limbajului.
Pentru a putea vorbi despre celălalt înseamnă a face loc lui acelaşi (în termenii lui Levinas - a permite violenţa): fiecare celălalt este pentru mine, pentru o subiectivitate. Există aşadar o violenţă originară375, necesară, transcendentală, anterioară oricărei alegeri, dar ea are ca revers o pace originară.