propria existenţă; 2) fiinţare orientată intenţional spre tot ceea ce fiinţează; 3)fiinţarea care poate pune întrebarea privind fiinţa fiinţării. Dasein-ul nu seraportează, deci, numai la propria existenţă, ci la fiinţa fiinţării în genere, adică lacondiţia de posibilitate a oricărei raportări. Viaţa sa se desfăşoară sub semnulinterpretării fiinţei, al dez-văluirii adevărului, al „scoaterii sale din ascundere".
Heidegger desemnează Dasein-ul ca fapt-de-a-fi-în-lume, înţelegându-se pe bazalumii şi fiind capabil să interpreteze semnificaţiile fiinţărilor. De aceea, accesuliniţial la Eu nu ţine de o contemplare care să reducă la cviditate. Dacă pentruHeidegger filosoful trebuie să-şi fixeze ca punct de plecare analiza Dasein-ului, înschimb, din perspectiva lui Husserl, acesta este un pas înapoi, o recădere în atitudineanaturală, necritică. Dasein-ul este din punctul de vedere husserlian doar un alt cuvântpentru om situat în premisele naturale (faptul că există printre alte fiinţări) pe care o 47
analiză fenomenologică riguroasă trebuie să le înlăture - pentru a ajunge la ego-ul
transcendental.
Dasein se caracterizează prin intermediul situării afective şi al
comprehensiunii. Orice relaţie cu fiinţarea este una de situare şi totodată
înţelegătoare, în măsura în care Dasein-ul interpretează fiinţarea respectivă.
Disputa dintre cei doi gânditori a rămas deschisă: de o parte, analiza axată peaflarea unui punct arhimedic (constitutiv) al tuturor raportărilor subiectului; de cealaltă
parte, o analiză care vrea să surprindă toate „ancorele" ce susţin fiinţarea umană şi apoi,de aici, o analiză a „fiinţei fiinţării". Aceasta reprezintă însă un câştig pentru filosofie îngeneral şi pentru fenomenologie în particular, argumentând în favoarea aplicabilităţiiisale.
48
