PARTEA a II-a
I. Problema alterităţii
1.1. Problema alterităţii, o provocare la adresa filosofiei
occidentale
Toate problemele abordate de filosoful francez Emmanuel Levinasderivă din încercarea de a propune un discurs care se sustrage ontologiei.
Considerată filosofia primă, teoria despre fiinţă domină orizontul· preocupărilorculturale europene, fapt remarcat printr-o reducţie a discursului la categoriileUnităţii, Identităţii şi Totalităţii.
Descoperind orizontul fenomenologic al alterităţii absolute a celuilalt,Levinas construieşte un discurs desprins de limbajul ontologic. De aceea,perspectiva de la care porneşte este cea a tradiţiei iudaice, făcând trimitere laideea de mărturie, rugăciune, fraternitate şi dreptate proclamată. În cadrulfilosofiei fiinţei, ,,Celălalt" este exclus sau redus la „Acelaşi", adică alteritateaeste înlocuită de solipsism. Dimpotrivă, filosoful francez propune o
,,fenomenologie a feţei"77.
Înţelegem poate mai bine situarea discursului levinasian enumerând şiapoi analizând - în această introducere dar şi în capitolele următoare - câtevadintre conceptele şi expresiile utilizate frecvent în opera sa: responsabilitate,
celălalt, altul, substituţie, suscepţie, Rostire, Rostit, anarhie, dincolo-de-esenţă,
