înconjurătoare", sau a Dasein-ului heideggerian existent numai în vederea sa,filosofia este ontologie, ipseitate, egologie, discurs despre Acelaşi.
Ontologia reprezintă astfel violenţa originară exercitată asupra celuilalt,ale cărui note individualizatoare sunt şterse în orizontul generalităţii.
„Imperialismul ontologic" este înţeles ca sursă a dominării şi a crimei dinmoment ce face din etică80 o disciplină teoretică subordonată, neutră,impersonală, în care raportarea la celălalt devine instanţă a unei legi generale.
Amintind parcă de concepţia nietzscheană a apariţiei moralei cu scopul de ajudeca şi a pedepsi, Levinas insistă asupra nedreptăţii care se face subiectului caaltul atunci când pluralitatea şi diferenţa sunt reduse la identitate şi unitate.
Actul de violenţă provine dintr-un refuz al privirii chipului celuilalt care neimpune înainte de orice conceptualizare (Rostit), de orice imperativ alprezentului, de imanenţa şi sincronia eului, o responsabilitate absolută. Cele maiimportante forme de manifestare ale violenţei sunt noetice şi politice, de aicidezvoltându-se toate celelalte.
Actul de nedreptate devine uşor de înţeles dacă ţinem cont de faptul că
etica este „grija purtată fiinţei alteia-decât-sieşi, non-indiferenţa faţă de moarteaceluilalt şi, în acelaşi timp, posibilitatea de a muri pentru celălalt, şansă asfinţeniei ( ... ), dezinteresarea care fracturează încăpăţânarea de a fi, inaugurândordinul umanului, al graţiei şi al sacrificiului" 81• Începutul eticului are loc în valoarea proprie a dialogului „Eu-Tu", fără medierea vreunui principiu general şi, mai ales, din semnificaţia axiologică „ataşată omului pornind de la valoarea lui Tu, de la celălalt om" 82• Dialogul devine astfel o „gândire a inegalului", în sensul gândirii a ceva mai mult decât este cuprins în actul de gândire; este o sesizare a transcendenţei Infinitului care se „slăveşte" şi dezvăluie în relaţia Eu
Tu. Acest luciu, afirmă Levinas, este sugerat de paradoxul cartezian al ideii deinfinit în om. Deducem deja că raportul Eu-Tu nu este unul de simetrie (aşa cumîl aflăm la filosoful german Martin Buber), de egalitate, ci de asimetrie, Levinasvorbind de o supunere a mea celuilalt.
Tipul de subiectivitate descris de filosoful francez refuză abstractizarea.
La baza sa se află o sensibilitate definită prin concreteţea care nu poate fiascunsă sau negată, fiind „goliciune" a manifestării. Această subiectivitate nu semai pierde în fiinţă, ci este fiinţare de nesupus totalităţii, este infinit denecuprins în categoria de Acelaşi. Subiectivitatea este atât dincolo de a fi cât şi
dincolo de a nu fi, ţinând cont de încercarea filosofiei tradiţionale de a recupera 80 Am optat pentru tennenul de etică în locul celui de morală care este, aşa cum afinnă
autorul francez Daniel Salvatore Schiffer (La philosophie d'Emmanuel Levinas.
Metaphysique, esthetique, ethique, 2007, Paris: Presses Univerisitaires de France, p.
113), mai restrictiv şi mai normativ, fiind tributar principiilor şi judecăţilor de valoare.
De asemenea, Levinas scrie „ethique" şi nu „morale", iar în cele mai multe dintre traducerile în română apare termenul de etică.
81 E. Levinas, Între noi. Încercare de a-l gândi pe celălalt, p. 215.
82 E. Levinas, Când Dumnezeu devine idee, 2001, Târgovişte: Pandora, pp. 230-231.
50
