semnificaţiei" 125 şi este anterioară Rostitului care este doar forma instanţiată,deja fixată şi finită a Rostirii; de asemenea, Rostitul este locul în care seconstituie teoria şi gândirea. În mod inevitabil, Rostirea se expune în Rostit ( aşacum fraternitatea, apropierea ajung concepte, semne lingvistice într-o teorieetică), dar fără a i se şterge urma; ea păstrează un ecou şi tocmai acest ecoudoreşte să-l „capteze" Levinas. Astfel, în echilibrul dintre Rostire şi Rostit aresens o referire la un dincolo de fiinţă.
1.5. Subiectivitatea
Considerând istoria metafizicii occidentale ca expresie a totalităţii, areducerii a tot ceea ce există la sfera eului, şi prin aceasta eliminând diferenţadintre fiinţă şi gândire, Levinas susţine că astfel au fost puse bazele teoretice aleviolenţei. Cunoaşterea reprezintă posesie şi distrugere a independenţei fiinţeicunoscute: ,,Violentul nu iese din sine. El apucă, posedă. Posesia neagă
existenţa independentă. A avea este refuzul lui a fi. Violenţa este suveranitatedar singurătate ( ... ). A cunoaşte înseamnă a percepe, a sesiza un obiect - şi fieel om sau un grup de oameni - a sesiza un lucru" 126. Dar altul rezistă totalizăriişi violenţei pentru că nu poate fi obiectivat, el ţine de sfera subiectivităţii, însă
nu în sensul închiderii sale într-un eu atotstăpânitor, ci al deschiderii spre altul.
Levinas susţine că prima noastră experienţă (a propriului eu) nu este cea asubiectivităţii izolate, ci a orientării spre experienţa cu alţii şi a implicării înrelaţii cu ei, în funcţie de care ne şi definim. (Oricum, pentru acest gânditorexperienţa127 în genere primeşte o semnificaţie etică: ea nu înseamnă
subsumarea reprezentărilor unor termeni generali, ci „a lua în responsabilitate"
pe celălalt de orice tip şi a-i respecta alteritatea). Prin unnare, subiectivitateareprezintă un fenomen ambiguu care se opune, în esenţa sa, totalităţii. În acestsens, el îşi caracterizează una dintre cele mai importante opere (Totalitate şi
Infinit) ca pe o „apărare a subiectivităţii" 128• Scopul fenomenologiei levinasiene este repunerea în drepturi a veritabilei semnificaţii a subiectivităţii pe care o prezintă, aşa cum scrie deseori, nu la nominativ (,,sine", ,,eu"), ci la acuzativ -
pentru, către, spre altul: ,,Trezirea la a fi pentru Celălalt înseamnă trezirea eului,ceea ce constituie naşterea eului. Nu există nici o altă trezire, nici o altă cale de a 125 E. Levinas, Altfel decât afi sau dincolo de esenţă, p. 30.
126 E. Levinas, Dificila libertate, p. 25.
127 Routledge Encyclopedia of Philosophy (Versiunea I). (1998). Londra şi New York: Routledge, p. 263: "Experience does not consist in subsurning mental representations under general tenns but' in taking responsibility for the other and exposing oneself to one's own alterity".
128 E. Levinas, Totalitate şi Infinit. Eseu despre exterioritate, 1999, Iaşi: Polirom, p. 9:
„Această carte se prezintă aşadar ca o apărare a subiectivităţii, Îară a o prezenta însă la nivelul protestului ei pur egoist împotriva totalităţii, nici prin angoasa ei înaintea morţii, ci prin faptul că e fondată pe ideea infinitului".
63
