pe baza datelor cuprinse în evidenţa creanţelor fiscale a organului fiscal local şi cuprindeobligaţiile fiscale restante şi, după caz, obligaţiile fiscale scadente până în prima zi a luniiurmătoare depunerii cererii, precum şi alte creanţe bugetare individualizate în titluriexecutorii emise potrivit legii şi existente în evidenţa organului fiscal local în vederearecuperării.
Potrivit alin. (5) al aceluiaşi articol, pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupraclădirilor, terenurilor şi a mijloacelor de transport, proprietarii bunurilor ce se înstrăinează
trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturorobligaţiilor de plată datorate bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în a căreirază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează, potrivit alin. (2); pentru bunul ce seînstrăinează, proprietarul acestuia trebuie să achite impozitul datorat pentru anul în carese înstrăinează bunul, cu excepţia cazului în care pentru acel bun impozitul se datorează
de altă persoană decât proprietarul.
În conformitate cu alin. (6) al art. 159 C. proc. fisc., actele prin care se înstrăinează
clădiri, terenuri, respectiv mijloace de transport, cu încălcarea prevederilor alin. (5) alaceluiaşi articol, sunt nule de drept.
În pa rag. 69 din Decizia nr. 42/2017111, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completulpentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a reţinut următoarele: ,, Pe lângă condiţiilegenerale de fond pentru validitatea unei convenţii, prevăzute de art. 948 din Codul civil de la1864, dispoziţiile art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207 /2015 au instituit o condiţie suplimentară
111 Publicată în M. Of. nr. 815 din 16 octombrie 2017.
Instanţa supremă a decis, cu efect obligatoriu, următoarele: ,,În interpretarea şi aplicareaunitară a dispoziţiilor art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207 /2015 privind Codul de procedură fiscală, încazul unei acţiuni prin care se solicită constatarea valabilităţii unei promisiuni bilaterale de schimbcare vizează bunuri supuse impozitării şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic,este obligatoriu ca proprietarii bunurilor să prezinte certificat de atestare fiscală şi să aibă achitatetoate obligaţiile de plată datorate bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază seaflă înregistrat bunul ce se înstrăinează, indiferent dacă bunurile au valoare egală sau valori diferite.
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 159 alin. (7) din Legea nr. 207 /2015
privind Codul de procedură fiscală, executarea unei promisiuni bilaterale de schimb, prin pronunţareaunei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de înstrăinare apt pentru intabularea încartea funciară, nu reprezintă o procedură de executare silită".
O.U.G. NR. 80/2013
Art. 57
679
de fond, pentru valabilitatea înstrăinării clădirilor, terenurilor şi mijloacelor de transport,cea a lipsei obligaţiilor fiscale către bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în acărei rază teritorială se află bunul supus impozitării".
La soluţionarea cererii având ca obiect pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti careţine loc de contract având ca obiect înstrăinarea unor bunuri imobile, instanţa este ceacare întreprinde demersuri pentru ataşarea la dosar a certificatului de atestare fiscală dela organul fiscal competent, iar nu partea, potrivit art. 69 alin. (4) C. proc. fisc.
§4. Dovada debitelor la zi ale cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţieide proprietari
Art. 33 din Legea nr. 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionareaasociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor are următorul conţinut:(1)
Proprietarii din condominii care îşi înstrăinează locuinţele sau spaţiile cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă sunt obligaţi ca la întocmirea actelor de înstrăinare să facă
dovada plăţii la zi a cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari şi autilităţilor publice.
(2)
Notarii publici vor autentifica actele de înstrăinare a unităţilor de proprietateimobiliară din condominii numai dacă este îndeplinită una din următoarele condiţii:a)
proprietarul prezintă o adeverinţă din partea asociaţiei de proprietari, care reprezintă
dovada achitării până la acea dată a cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei deproprietari, iar în cazul neachitării integrale, menţionarea cuantumului debitelor existentela acea dată. Adeverinţa va avea număr de înregistrare din evidenţele asociaţiei, dataeliberării şi termenul de valabilitate de 30 de zile calendaristice. Adeverinţa se prezintă
notarului public de către înstrăinător, în original, cu semnătura olografă a administratoruluiasociaţiei de proprietari şi a preşedintelui, cu precizarea numelui şi prenumelui acestoraşi cu ştampila asociaţiei de proprietari. Prin excepţie, semnătura oricăruia dintre aceştiaeste suficientă, caz în care în cuprinsul adeverinţei se va menţiona motivul lipsei celei de-adoua semnături. În situaţia în care condominiul nu are constituită asociaţie de proprietarisau, deşi constituită, aceasta nu are preşedinte şi administrator în funcţie sau plata cotelorde contribuţie la cheltuielile comune ale asociaţiei de proprietari sau/şi pentru utilităţilepublice se face printr-o altă modalitate agreată de proprietarii condominiului, înstrăinătorulva da o declaraţie pe propria răspundere cu privire la acest aspect, declaraţie care va fimenţionată în cuprinsul actului notarial de înstrăinare, şi va prezenta notarului publiccopia ultimei facturi împreună cu dovada achitării utilităţilor publice şi/sau a cotelor decontribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari şi/sau cuantumul debitelor acestora dela acea dată. Factura prezentată nu poate fi pentru o perioadă anterioară mai mare de 2
luni (s.n.);
b)
în cazul existenţei unor datorii către asociaţia de proprietari sau către furnizorii deutilităţi publice în cazul facturării individuale a serviciilor, notarul public va autentifica actulde înstrăinare dacă dobânditorul acceptă expres că va prelua în întregime toate debiteleînstrăinătorului către asociaţia de proprietari, precum şi toate debitele către toţi furnizoriide utilităţi publice.
(3)