Identificarea persoanei fizice
59
b) Copilul din afara căsătoriei şi-a stabilit filiaţia şi faţă de al doilea părinte.
Situaţia este reglementată de prevederile art. 64 alin. (2) C.fam. astfel: ,,în cazul în care filiaţia a fost stabilită ulterior şi faţă de celălalt părinte, instanţa judecătorească va putea da încuviinţare copilului să poarte numele acestuia din urmă".
Rezultă din cuprinsul dispoziţiei legale citate că numai instanţa de judecată este competentă să decidă asupra faptului dacă i se va încuviinţa sau nu copilului să poarte numele de familie al celui de al doilea părinte faţă de care i s-a stabilit filiaţia, autoritatea tutelară neavând atribuţii în acest sens.
În acest scop copilul va trebui să sesizeze instanţa de judecată cu o cerere, aceasta neputând să se pronunţe din oficiu.
Modul de sesizare a instanţei diferă după cum copilul şi-a stabilit filiaţia faţă de cel de al doilea părinte prin recunoaştere voluntară, care se poate face prin declaraţie la serviciul stării civile, înscris autentic sau testament, ori prin hotărâre judecătorească
pronunţată în cadrul unui proces având ca obiect stabilirea filiaţiei. În primul caz copilul va trebui să sesizeze instanţa de judecată cu o acţiune prin care va solicita să i se încuviinţeze să poarte numele de familie al părintelui faţă de care şi-a stabilit ulterior filiaţia. În cel de al doilea, copilul va trebui să formuleze un capăt de cerere accesoriu, solicitând instanţei ca odată cu stabilirea filiaţiei faţă de cel de al doilea părinte să i se încuviinţeze şi să-i poarte numele. Dacă nu a formulat un asemenea capăt de cerere accesoriu copilul va putea solicita să i se încuviinţeze să poarte numele acestui părinte şi pe cale unei acţiunii distincte, cu condiţia ca acţiunea în stabilirea filiaţiei să fi fost admisă.1
Având un caracter personal nepatrimonial acţiunea pentru încuviinţarea purtării numelui este imprescriptibilă. 2
Conform art. 64 alin. (1) C.fam. copilul despre a cărui situaţie discutăm are deja un nume de familie, respectiv pe cel al părintelui faţă de care filiaţia a fost mai întâi stabilită. De aceea legiuitorul a prevăzut că încuviinţarea purtării numelui părintelui faţă de care filiaţia a fost stabilită ulterior nu este obligatorie iar instanţa poate să o acorde. Aceasta înseamnă că instanţa are un drept de apreciere, criteriul după care trebuie să se ghideze fiind acela al interesului copilului, acesta fiind principiul călăuzitor în raporturile dintre părinţi şi copii.3 Acordul părintelui al cărui nume ar urma să-l poarte minorul nu este necesar.
Dacă instanţa judecătorească va admite cererea ea îi va încuviinţa copilului să
poarte numele de familie al celui de al doilea părinte, fără a putea dispune ca acesta să poarte numele de familie reunite ale celor doi părinţi, soluţia fiind diferită faţă de cea prevăzută de art. 64 alin. (3) C.fam. pentru copilul din afara căsătoriei care-şi sta-1 Încuviinţarea ca un copil din afara căsătoriei să poarte numele celuilalt părinte nu este posibilă decât ca urmare a stabilirii filiaţiei faţă de acesta, prin recunoaştere sau pe cale judecătorească. Trib. Suprem, secţ. Civ., dec. nr. 464 din 26 martie 1981, R.R.D. nr. 11/1981, p. 46.
2 Pentru principiul imprescriptibilităţii drepturilor nepatrimoniale şi excepţiile de la acest principiu, a se vedea: Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, op. cit., p. 250-251; P. M Cosmovici, Drept civil. Introducere în dreptul civil, Ed. All, Bucureşti, 1994, p. 171; E. Chelaru, Drept civil. Partea generală, ed. a II-a, Ed.
C.H. Beck, Bucureşti, 2007, p. 217-2 18.
3 A se vedea J.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 365-3 66.
