Identificarea persoanei fizice
73
h) ,,Când unul dintre soţi, la încheierea căsătoriei, a luat numele de familie al celuilalt soţ, nume pe care acesta l-a dobândit prin adopţie, iar ulterior încheierii căsătoriei are loc desfacerea adopţiei" [art. 4 alin. (3) lit. h)].
Această dispoziţie trebuie citită în lumina noii reglementări a adopţiei, conţinută
de Legea nr. 273/2004, conform căreia adopţia se desface într-un singur caz şi anume dacă, după decesul adoptatorului sau al soţilor adoptatori, instanţa încuviinţează ca fostul adoptat să fie adoptat de alte persoane.
Aşa cum am arătat deja1, în această situaţie vor deveni incidente prevederile art. 53
referitoare la numele celui adoptat. Astfel, dacă cel adoptat este căsătorit, el va putea dobândi numele adoptatorului, dacă obţine şi acordul soţului său.
Soţul celui adoptat ar continua însă să poarte numele comun, care la data căsătoriei, era cel dobândit de celălalt soţ ca efect al primei adopţii. Prevederile art. 4 alin. (3) lit. h) îi permit acestuia din urmă să-şi schimbe numele pentru a avea în continuare un nume comun cu soţul adoptat.
Pentru identitate de raţiune, soluţia ar trebui să fie aceeaşi şi în cazul nulităţii adop
ţiei, având în vedere că, potrivit art. 59 din Legea nr. 273/2004, soţul adoptat ar urma să revină la numele pe care-l purta la data încuviinţării adopţiei. Celălalt soţ, care a dobândit numele celui adoptat şi l-a purtat ca nume comun, ar urma să continue să
poarte acest nume, ceea ce ar fi nefiresc.
33.3. Procedura schimbării numelui. Spre deosebire de modificarea numelui, schimbarea numelui pe cale administrativă nu este determinată de schimbarea stării civile a persoanei fizice ci se realizează, pentru motive temeinice, la cererea acesteia.
Pot obţine schimbarea numelui pe cale administrativă cetăţenii români,2indiferent dacă au sau nu domiciliul în România [art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 41/2003 şi art. 87
alin. (3) din Metodologia pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor Legii nr. 119/1996]
precum şi apatrizii care domiciliază în România (art. 5 din O.G. nr. 41/2003). Per a contraria, nu beneficiază de acest drept apatrizii care nu domiciliază în România şi cetăţenii străini, chiar dacă aceştia din urmă au domiciliul în România.
Solicitantul trebuie să-şi motiveze cererea prin unul din cazurile prevăzute de art. 4 alin. (2) şi (3) din O.G. nr. 41/2003.
Dacă se cere schimbarea numelui de familie comun, pe care soţii s-au învoit să-l poarte în timpul căsătoriei, este necesar şi consimţământul celuilalt soţ [art. 9 alin. (1)].
Din cuprinsul prevederilor art. 7 rezultă că, pentru minor, cererea de schimbare a numelui se face de părinţi. Când cererea de schimbare a numelui minorului este făcută
de unul dintre părinţi este necesar şi acordul celuilalt părinte, dat în formă autentică.
Dacă părinţii nu se înţeleg cu privire la schimbarea numelui copilului, va hotărî autoritatea tutelară. Acordul celuilalt părinte nu este însă necesar dacă acesta este pus sub interdicţie, decăzut din drepturile părinteşti ori declarat judecătoreşte dispărut.
1 A se vedea supra, nr. 32.2.2.
2 Cetăţeanul român stabilit în străinătate îşi poate schimba numele şi potrivit legii respectivului stat. În acest caz, pentru recunoaşterea actelor statului străin de schimbare a numelui vor fi aplicabile dispoziţiile Legii nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, iar nu dispoziţiile Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă (C.S.J., secţ. civ., dec. nr. 3074 din 8 iulie 2003, Dreptul nr. 8/2004, p. 264).
