76
Persoana fizică
33.4. Retranscrierea numelui de familie. Retranscrierea numelui de familie este reglementată de prevederile art. 20 din O.G. nr. 41/2003. Ca şi în cazul Decretului nr. 975/1968, termenul de „retranscriere" nu este folosit ca atare de legiuitor dar el defineşte cel mai bine conţinutul operaţiunii juridice reglementată de lege astfel că este constant folosit în literatura juridică.1
Deşi se realizează tot la cerere şi pe cale administrativă retranscrierea numelui de familie nu se poate confunda cu schimbarea acestuia. În cazul retranscrierii este vorba despre acelaşi nume, care se retraduce sau se înscrie cu ortografia limbii materne pe când în cazul schimbării numelui de familie se realizează o înlocuire a acestuia.
Potrivit art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 41/2003 „persoana al cărei nume de familie sau prenume a fost înregistrat în actele de stare civilă tradus în altă limbă decât cea maternă ori cu ortografia altei limbi poate cere înscrierea, prin menţiune pe aceste acte, a numelui de familie ori a prenumelui, retradus sau cu ortografia limbii materne, atât la rubricile privind pe titular, cât şi la cele privind pe părinţii săi".
La situaţia înregistrării numelui de familie în altă limbă decât cea maternă ori cu ortografia altei limbi s-a putut ajunge, în cele mai multe cazuri, datorită unor împrejurări istorice cum ar fi ocuparea temporară a Basarabiei de către Rusia ţaristă şi apoi de către Uniunea Sovietică sau stăpânirea vremelnică a nordului Transilvaniei de către Ungaria horthystă. Este vorba nu numai de către cei născuţi pe acest teritoriu românesc în perioada respectivă, dar şi de cei ale căror nume au fost rusificate sau maghiarizate în contextul politicii de deznaţionalizare duse de autorităţile de ocupaţie.
Dispoziţiile art. 20 alin. ( 1) acoperă însă şi orice altă situaţie care a condus la alterarea numelui de familie prin traducerea sa în altă limbă decât cea maternă ori cu ortografia altei limbi astfel că se poate afirma că ele reprezintă un important mijloc de păstrare a identităţii cetăţenilor români, indiferent de naţionalitatea căreia aceştia-i aparţin.
România contemporană se confruntă însă cu un fenomen nou care constă în dobândirea cetăţeniei române de către tot mai mulţi străini. În scopul integrării lor cât mai rapide în societatea românească aceştia ar putea avea interesul să-şi retranscrie numele prin traducerea acestuia în limba română sau cu ortografia limbii române, ipoteze care nu se încadrează însă în prevederile legii actuale 2• Integrarea cât mai rapidă a persoanelor care au dobândit cetăţenia română este şi de interes public, motive pentru care considerăm oportună completarea corespunzătoare a reglementării în discuţie astfel încât acestea să poată beneficia, la cerere, de prevederile legii.3
1 A se vedea: C. Stătescu, Drept civil. Persoana fizică. Persoana juridică. Drepturile reale, op. cit., p. 143; Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, op. cit., p. 391; E. Lupan, Drept civil. Persoana fizică, op. cit., p. 153; G. Boroi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, op. cit., p. 339; O. Ungureanu, C. Jugastru, op. cit., p. 173.
2 Este reglementată doar posibilitatea schimbării pe cale administrativă a numelui străin cu unul românesc.
3 Asemenea situaţii sunt reglementate în alte legislaţii. Spre exemplu, în Franţa problema este reglementată de Legea nr. 72-964 din 25 octombrie 1972, relativă la francizarea numelor şi prenumelor persoanelor care dobândesc sau redobândesc naţionalitatea franceză, modificată
prin Legea nr. 93-22 din 8 ianuarie 1993, care prevede în art. 1: ,,Orice persoană care dobândeşte sau redobândeşte naţionalitatea franceză poate cere francizarea numelui sau, a numelui şi
