"Unleash your creativity and unlock your potential with MsgBrains.Com - the innovative platform for nurturing your intellect." » Romanian Books » „Drept civil. Persoanele” de Eugen Chelaru

Add to favorite „Drept civil. Persoanele” de Eugen Chelaru

Select the language in which you want the text you are reading to be translated, then select the words you don't know with the cursor to get the translation above the selected word!




Go to page:
Text Size:

I dentijicarea persoanei fizice

77

Cererea de retranscriere a numelui de familie se depune de cel interesat la serviciul public în păstrarea căreia se află registrele de stare civilă, care este cel de la locul naşterii şi se soluţionează de către primar.

Spre deosebire de efectele schimbării numelui efectele retranscrierii sale sunt colective. Astfel, în cazul aprobării cererii efectele se extind asupra copiilor minori, iar când soţii au nume de familie comun, şi asupra celuilalt soţ. Pentru ca extinderea să

se producă asupra numelui copiilor minori este necesar să se obţină şi consimţământul celuilalt soţ. Când soţii nu se înţeleg în ce priveşte extinderea efectelor aprobării retranscrierii numelui de familie asupra copiilor minori, decide autoritatea tutelară.

Dacă soţii au nume de familie comun, efectele aprobării se extind şi asupra celuilalt soţ numai dacă acesta din urmă îşi dă consimţământul.

Pe baza aprobării date de primar se face menţiune pe marginea actelor de stare civilă respectiv.

Dispoziţia de respingere a cererii de retranscriere a numelui poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ.

Considerăm şi noi că, în caz de admitere a cererii, orice persoană căreia i-a fost vătămat un drept sau un interes legitim va putea ataca dispoziţia la instanţa de contencios administrativ, în condiţiile art. 21.1

Secţiunea a III-a. Prenumele

34. Noţiune. Prenumele este acea parte a numelui persoanei fizice compusă din unul sau mai multe cuvinte, cu sau fără semnificaţie, care o individualizează în raporturile cu ceilalţi membri ai familiei şi împreună cu numele de familie, în societate.

Rolul prenumelui, enunţat şi în definiţie, este acela de a identifica persoana fizică

în raporturile sale cu ceilalţi membri ai familiei acesteia. În ce priveşte identificarea persoanei fizice în societate, prenumele ajută şi la distingerea acesteia faţă de alte persoane care au acelaşi nume de familie.

35. Stabilirea prenumelui. Spre deosebire de numele de familie, nu există nicio legătură între filiaţie şi stabilirea prenumelui. În această materie operează din plin voluntarismul în sensul că orice cuvânt sau combinaţie de cuvinte, indiferent de numărul acestora 2 poate fi atribuită ca prenume al persoanei fizice. Sub acest aspect există o singură limitare, prevăzută de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 119/1996, conform căruia ofiţerul de stare civilă poate refuza înscrierea unor prenume care sunt formate din cuvinte indecente ori ridicole, părinţii putând opta pentru un nume corespunzător.

Stabilirea prenumelui este reglementată de art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 41/2003 astfel: ,,prenumele se stabileşte la data înregistrării naşterii, pe baza declaraţiei făcute de persoana care declară naşterea".

a prenumelor sale sau a unuia dintre acestea, dacă aspectul, consonanţa sau caracterul lor străin poate jena integrarea sa în comunitatea franceză".

1 A se vedea, în acest sens, O. Ungureanu, C. Jugastru, op. cit., p. 174.

2 În literatura juridică s-a propus, de lege ferenda, limitarea numărului cuvintelor care pot forma prenumele unei persoane fizice, eventual la două, datorită funcţiei social-juridice a acestuia, ca şi a dificultăţilor practice pe care le comportă un prenume prea lung ( Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, op. cit., p. 403).

Are sens

Copyright 2023-2059 MsgBrains.Com