50
Persoana fizică
restrictive: să nu existe o fraudă la baza schimbării numelui iniţial iar „posesia" numelui să fie continuă şi cu o durată de cel puţin un secol. 1
Într-o altă opinie s-a afirmat că numele este o instituţie de poliţie civilă,2 a�ntul fiind astfel pus nu pe legătura dintre persoană şi numele său ci pe legătura dintre persoană şi statul căruia aceasta-i aparţine. Această opinie nu este însă compatibilă cu posibilitatea pe care o au părinţii de a alege prenumele copiilor şi cu dreptul persoanei de a-şi apăra numele în justiţie împotriva folosirii sale neautorizate de către terţi.
Numele a mai fost caracterizat ca o marcă a filiaţiei şi a statutului familial, un drept individual, un drept al personalităţii3, un drept al omului legat de respectul vieţii private etc. 4
Sectiunea a II-a. Numele
28. Noţiune. Deşi are o reglementare legală existenţa noţiunii de nume nu poate fi explicată doar sub acest aspect.
Numele este o noţiune complexă a cărui naştere, din punct de vedere istoric, este în primul rând rezultatul unui uzaj îndelungat, ca orice element care ţine de limbaj.
Este astfel vorba despre aspecte de ordin voluntar, iar nu de reglementare: familia unui individ îl desemnează printr-unul sau mai multe cuvinte sau individul însuşi îşi alege un asemenea mod de individualizare iar comunitatea din care face parte îl acceptă ca atare. Şi fenomenul invers stă la originea multora dintre numele purtate astăzi de diferite persoane: comunitatea îi atribuie un apelativ persoanei şi printr-un uzaj îndelungat acesta se impune ca nume.
Elemente dintre cele mai diverse au determinat conţinutul numelor şi modul lor de atribuire: trăsături fizice ale persoanei, ocupaţia, legăturile de familie, apartenenţa la un grup etnic sau la o naţiune, religia etc.
Voluntarismul atribuirii numelui implică însă o lipsă de stabilitate în acest domeniu deosebit de important al identificării. Este şi motivul pentru care evoluţia societăţii a impus reglementarea sa legală. 5
Numele devine astfel o noţiune juridică, păstrând însă multe dintre trăsăturile sale originare. Astfel, structura şi regulile de atribuire a numelui iar nu numele însuşi fac obiect al reglementării. Legăturile de familie sunt cele care determină acea parte a numelui denumită „numele de familie" iar voluntarismul continuă să se manifeste, deşi câmpul său de aplicare este limitat: părinţii sunt cei care aleg prenumele copilului lor, persoana însăşi îşi poate alege un pseudonim sau poate obţine, în condiţiile prevăzute de lege, modificarea sau schimbarea numelui ori a prenumelui.
1 Ibidem, p. 294.
2 M Planiol, Traite elementaire de droit civil,vol. I, Ed. Pichon, ed. a V-a, I 908, nr. 398.
3 Ideea calificării numelui ca unul din drepturile personalităţii s-a născut în spaţiul juridic german, la începutul secolului XX. A se vedea O. Ungureanu, Uzurparea şi utilizarea abuzivă
a numelui, R.R.D. nr. 2/2007, p. 226.
4 Pentru prezentarea tuturor acestor opinii, a se vedea Ph. Ma/aurie, L. Aynes, op. cit., p. 67-68.
5 Pentru un scurt istoric al numelui, a se vedea O. Ungureanu, C. Jugastru, op. cit., p. 139-1 40.
