Identificarea persoanei fizice
5 1
Nu există o definiţie legală a numelui dar prin reglementarea structurii, dobândirii, modificării şi a schimbării acestuia legea oferă elementele necesare definirii sale.
Pe baza acestor elemente în literatura juridică au fost propuse mai multe definiţii ale numelui, dintre care o reţinem pe cea conform căreia numele este acel atribut al persoanei fizice care constă în dreptul omului de a fi individualizat, în familie şi în societate, prin cuvintele stabilite, în condiţiile legii, cu această semnificaţie. 1
Numele are o structură şi aceasta este stabilită de art. 12 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954. Conform dispoziţiei legale citate numele cuprinde numele de familie şi prenumele. Aceea idee este exprimată şi de dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.G.
nr. 41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice.
Numele de familie, desemnat în vorbirea curentă prin expresia „nume patronimic", este acea componentă a numelui care indică legătura persoanei fizice cu o anumită
familie şi o desemnează în raporturile sale cu membrii altor familii. El se dobândeşte conform legii, fără să existe posibilitatea vreunei manifestări voluntare în alegerea sa.
Prin excepţie, o manifestare limitată a voluntarismului este permisă în această materie atunci când părinţii copilului nu au un nume comun, copilul urmând să poarte numele convenit de părinţi, care poate fi numele de familie al unuia dintre aceştia sau numele lor reunite. Dacă părinţii nu se înţeleg, va decide primarul localităţii de la locul înregistrării naşterii [ art. 18 alin. (3) şi art. 24 din Legea nr. 119/1996].
Prenumele, desemnat în vorbirea comună ca „numele de botez", este format din unul sau mai multe cuvinte şi identifică o persoană în raport cu ceilalţi membri ai aceleiaşi familii sau cu membrii altor familii cu acelaşi nume de familie.
Atribuirea prenumelui are un caracter voluntar, în sensul că părinţii sunt cei care aleg prenumele copilului lor. Totuşi, legea permite în anumite condiţii intervenţia limitată a autorităţii publice în acest domeniu. Astfel, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 119/1996, ofiţerul de stare civilă poate refuza înscrierea unor prenume care sunt formate din cuvinte indecente ori ridicole, părinţii putând opta pentru un nume corespunzător.
Pentru identitate de raţiune, aceeaşi trebuie să fie soluţia şi în cazurile în care declararea naşterii este făcută de alte persoane îndreptăţite decât părinţii minorului. 2
Structura binară a numelui a determinat afirmaţia conform căreia, din perspectiva dreptului civil, numele reprezintă reunirea a două drepturi subiective civile nepatrimoniale ale persoanei fizice, respectiv dreptul asupra numelui de familie şi dreptul asupra prenumelui. 3 Sunt ridicate astfel, în mod nejustificat, la rangul de drepturi de sine stătătoare elementele componente ale singurului drept recunoscut ca atare de lege, respectiv dreptul la nume.
Considerăm că modul de redactare a dispoziţiilor art. 12 din Decretul nr. 31/1954, care, după ce dispune prin primul alineat că orice persoană are dreptul la numele sta-1 Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, op. cit., p. 391 .
2 A se vedea, în acest sens, D. Corneanu, I. Negru, Discuţii în legătură cu modul de aplicare al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 1 1 9/1996 cu privire la actele de stare civilă, Dreptul nr. 2/2000, p. 84.
3 G. Boroi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, op. cit, p. 3 1 5.
