52
Pers,oana fizică
bilit sau dobândit potrivit legii în alineatul al doilea prezintă structura numelui, arătând că numele cuprinde numele de familie şi prenumele nu permite o altă interpretare decât aceea conform căreia numele de familie şi prenumele sunt doar elementele componente ale unui drept unic: dreptul la nume.
Nu este mai puţin adevărat că atât în legislaţie cât şi în doctrină şi jurisprudenţă
există o oarecare inconsecvenţă terminologică. Astfel, în sens larg, noţiunea de nume include atât numele de familie cât şi prenumele iar în sens restrâns se desemnează
numai numele de familie. Nu este însă suficient pentru a putea concluziona că suntem în prezenţa a două drepturi distincte, cu atât mai mult cu cât există obligativitatea legală ca numele să reunească ambele componente în discuţie iar conţinutul acestora nu diferă.1
Conţinutul dreptului la nume este dat de prerogativele sau atributele pe care acest drept i le conferă titularului său: dreptul de a purta acel nume, desemnat şi ca dreptul de a folosi numele; dreptul de a cere îndreptarea eventualelor greşeli de scriere a numelui în orice act; dreptul de a se opune la folosirea, fără îndreptăţire, a acelui nume de către o altă persoană.
29. Caracterele juridice ale numelui. Asupra caracterelor juridice ale numelui îşi pune amprenta în mod decisiv natura sa juridică de drept personal nepatrimonial.
În general doctrina evidenţiază următoarele caractere juridice ale dreptului la nume: dreptul la nume este un drept absolut; inalienabil; imprescriptibil; legal; personal; unitar şi universal. 2
a) Ca şi orice alt drept personal nepatrimonial dreptul la nume este un drept absolut. Principala consecinţă a apartenenţei la categoria drepturilor absolute o reprezintă
opozabilitatea erga omnes a dreptului la nume, ceea ce înseamnă că obligaţia de a nu-l încălca revine tuturor celorlalte subiecte de drept.
b) Inalienabilitatea numelui constă în aceea că nicio persoană fizică nu poate renunţa la nume, după cum nu-l poate nici înstrăina. Chiar şi atunci când, conform legii, numele este transmis prin filiaţie, adopţie sau căsătorie, nu are loc o înstrăinare pentru că titularul continuă să-şi păstreze numele.
1 Ibidem, p. 315; infra nr. 1. Autorul citat arată că prerogativele care alcătuiesc conţinutul dreptului la nume sunt comune dreptului la numele de familie şi dreptului la prenume.
2 A se vedea, spre exemplu, Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil.
Subiectele dreptului civil, op. cit., p. 392-393. Au fost însă evidenţiate şi unele caractere juridice care ar decurge din faptul că numele este şi un element al capacităţii de folosinţă a persoanei fizice: generalitatea numelui; egalitatea numelui; intangibilitatea numelui. A se vedea G. Borai, Drept civil. Partea generală. Persoanele., op. cit., 316-317. Acelaşi autor consideră că legalitatea, inalienabilitatea şi universalitatea numelui sunt tot consecinţe ale faptului că acesta este şi un element al capacităţii de folosinţă a persoanei.
S-a mai susţinut că numele are şi un caracter specific, exprimat prin faptul că deşi este compus din numele de familie şi prenume, individualizează, unitar, aceeaşi persoană (E. Poenaru, op. cit., p. 329). Observăm că suntem de fapt în prezenţa unui alt mod de prezentare a ceea ce majoritatea autorilor consideră a fi caracterul unitar al numelui.
Alţi autori consideră că la trăsăturile acestui element de identificare trebuie adăugate dreptul de a purta numele şi obligaţia de a purta numele (O. Ungureanu, C. Jugastru, op. cit., p. 143-144).
