Neglijenţa în serviciu
1 9 1
autonomia arătată faţă de cea contra persoanei, este, de cele mai multe ori, nu . una din culpă, ci mai degrabă una intenţionată: medicul care nu se prezintă la programul de gardă, medicul specialist care nu îşi îndeplineşte obligaţiile de supraveghere a reziden
ţilor, sau orice alt cadru medical care nesocoteşte obligaţiile care îi revin administrativ în cadrul unităţii sanitare are mai degrabă o conduită asumată, intenţionată, în raport cu aceste atribuţii; sunt valabile şi aici, mutatis mutandis, cele arătate la infracţiunea inten
ţionată de lăsare fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate: în măsura în care o atare conduită realizează şi celelalte trăsături ale infracţiunii contra serviciului - respectiv produce şi o urmare dintre cele specifice acestei din urmă categorii de infracţiuni, atunci fapta va fi, de regulă, una intenţionată şi nu din culpă.
Din cele de mai sus reţin că:
- pentru modul în care acordă îngrijirile medicale, medicul nu poate fi subiect al infracţiunilor de serviciu;
- urmările pe care actul medical le are asupra vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii persoanei nu pot constitui decât urmări specifice infracţiunilor contra persoanei;
- neîndeplinirea unei obligaţii de serviciu asociate îngrijirilor medicale poate constitui atât o infracţiune contra persoanei, cât şi una de serviciu, în măsura în care, separat de urmările pe care actul medical le are asupra vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii persoanei, se pot identifica şi altele, ce pot fi subsumate acestor infracţiuni;
- în aceste din urmă situaţii, poziţia psihică a făptuitorului faţă
de urmarea produsă asupra persoanei nu determină şi latura subiectivă a faptei de serviciu, aceasta din urmă putând fi comisă
cu intenţie, chiar dacă pentru infracţiunea contra persoanei se reţine culpa.
