











286
Un pic de procedură (penală, desigur)
parchete ( cu precădere dintre cele specializate) se recurgea la constatări ( cu precădere în domenii economico-financiare) eludându-se procedura expertizelor şi a decis că rezolvarea acestei probleme ar constitui-o renunţarea de plano la a mai reglementa în Codul de procedură penală mijlocul de probă al constatării tehnico-ştiinţifice; aşa încât, în forma adoptată în anul 2010, Codul de procedură penală reglementa doar expertiza şi numai prin Legea nr. 255/20 13, Legea de punere în aplicare a Codului de procedură
penală, acest mijloc de probă atât de util, constatarea tehnico-ştiin
ţifică, a fost reintrodusă; folosirea lui în mod abuziv ar putea da naştere însă, din nou, unor practici legislative de aceeaşi natură.
§2. A vizarea actelor medico-legale
Potrivit art. 25 din O.G. nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, republicată 1, actele de constatare sau de expertiză medico-legală, efectuate de serviciile de medicină legală judeţene, pot fi supuse avizării de către Comisiile de avizare si control al actelor medico-legale din cadrul institutelor de medicină legală.
În cele mai multe situaţii, organele de urmărire penală solicită
şi obţin acest aviz cu privire la rapoartele de constatare efectuate de serviciile medico-legale, iar atunci când părţile contestă concluziile constatărilor, se obţine şi avizul Comisiei Superioare de Medicină Legală din cadrul Institutului Naţional de Medicină
Legală „Mina Minovici" Bucureşti.
În măsura în care pe parcursul urmăririi penale sau, cel mai adesea, pe parcursul cercetării judecătoreşti se iveşte necesitatea completării probelor obţinute cu ocazia efectuării constatării medico-legale, organele judiciare dispun efectuarea unei expertize, în condiţiile 172 alin. (12) C.proc.pen. 2
1 M.Of. nr. 996 din 1 0 noiembrie 2005.
2 „După finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciază că este necesară opinia unui expert sau când concluziile raportului de constatare sunt contestate, se poate dispune efectuarea unei expertize".














