bebeluşii sunt încă „prematuri din punct de vedere fiziologic",unde „fiziologic" înseamnă natural, adică normal. Ideea medicinei este că noi, oamenii, se pare că ne naştem mai repede decâtalte fiinţe asemănătoare nouă. Dacă am mai întârzia în pântecelemamei, capul nostru ar fi prea mare pentru o naştere naturală.
Din perspectivă psihologică, locul bebeluşului până la vârstade şase luni este, din multe puncte de vedere, în continuare înburta mamei. Marele eveniment al naşterii fizice a avut deja loc,bebeluşul poate fi văzut şi ţinut în braţe. Cu toate acestea, după
naştere sunt valabile încă multe condiţii din perioada sarcinii,orientate după principiul: doi sunt unul. Ca atare, atât bebeluşul,cât şi mama se simt astfel. În privinţa celor mai multe aspecte,atât bebeluşul, cât şi mama nu se percep în faza de început cafiind separaţi şi diferenţiaţi, ci ca fiind doi în unul. Ei formează
o diadă, în care aşa cum se simte unul, tot aşa se va simţi şi celălalt. Perceperea bebeluşului ca parte din sine ţine de sentimentul matern de început. Un bebeluş atât de mic nici nu ar puteasupravieţui de unul singur.
Stabilirea punctului de cotitură exact la şase luni cu scopulde a marca marea schimbare din această perioadă, constituie,desigur, o simplificare. Ca în toate aspectele care-i privesc pebebeluşi; şi în cazul acesta există un anumit spectru natural deevoluţii mai rapide sau mai lente. Unii bebeluşi ating această
nouă fază neaşteptat de repede, deja la cinci luni; alţii îşi lasă
mai mult timp şi ajung la ea abia în jurul vârstei de nouă luni sauchiar mai târziu. Există deci o perioadă confortabilă de tranziţie,în care toţi cei implicaţi se pot adapta, rând pe rând, noilor regulidejoc.
