Tata nu-i ca mama
JOSEPHINE SCHWARI-GERD
doar pentru părinţi, ci şi pentru copil, acesta reprezintă un saltcuantic. Pentru a dobândi cu adevărat control asupra corpuluisău, el are însă nevoie de propriul centru de comandă. De aceeacopilul trebuie să înveţe acum să-şi ia propriile decizii (cu ajutorul corpului său şi acţionând asupra corpului său). Evidentcă aceste decizii sunt de cele mai multe ori diferite de cele alepărinţilor lui. Pe scurt, începe perioada opoziţionismului.
Faza opoziţionismului, care debutează deja în a doua jumătate de an, mai poate fi numită şi „mica pubertate". Există atât demulte asemănări între aceste două salturi în dezvoltare! în ambelecazuri, transformările interioare pe care copiii le trăiesc pot fiobservate şi la exterior. Ambele aduc cu sine schimbări importante pentru întreaga familie. Sunt necesare noi reguli de joc şimulte lucruri sunt supuse acum schimbării.
Într-o accepţiune foarte generală, Liselotte Ahnert, specialistă
în psihologia dezvoltării, defineşte forţa de a schimba ceva cafiind una dintre cele mai importante competenţe pe care copilultrebuie să le înveţe de la tatăl său. Studiile de familie arată că maiales tatăl este cel care iniţiază şi duce înainte procesele de schimbare. În cartea sa, Meviel Mutter braucht ein Kind? (2010)3, Ahnertcentralizează multitudinea de lucrări ştiinţifice şi de interviurirealizate cu taţi. Din punctul de vedere al psihologiei dezvoltăriide astăzi, menirea tatălui se poate defini ca fiind aceea de a asigura, de a înlesni şi de a consolida noi abilităţi la copil.
La ptj.ma vedere, pare o definiţie foarte largă. Nu orice tată
(şi nu orice mamă) îşi poate imagina imediat ce înseamnă acestlucru. Dar, la o privire mai atentă, se dovedeşte a fi o descrierefoarte utilă.
Primii trei ani de viaţă implică deja multe schimbări pentru toţi participanţii: de la transformările fizice şi sufleteşti pe3
De câtă mamă are nevoie un copil? (N.t.)
