p·
® p
Tata nu-i ca mama
JOSEPHINE SCHWARZ-BERO
cere la comandă: ,,Te rog, încetează imediat să plângi, pentru că
am o foame de lup!". O oprire pe drum la un local, unde tatăl îşipoate domoli senzaţia de foame şi de unde, eventual, îi poate luaşi partenerei lui ceva la pachet, dă dovadă de mare clasă şi demonstrează că tatăl are o atitudine anticipatoare. Adesea, mamelebebeluşilor foarte mici nu au mâncat nici ele mai nimic toată ziua.
Când tatăl ia bebeluşul care ţipă din braţele mamei, schimbul însine ascunde o ocazie perfectă. Şi la noi în secţie lucrurile se petrecla fel. Colegul care vine seara pentru tura de noapte are mai multeşanse să liniştească un bebeluş care plânge. Atât pentru bebeluş,cât şi pentru cel abia sosit, scena reprezintă un nou început.
Tehnicile de liniştire pentru astfel de cazuri de urgenţă se lasă
însumate în următoarele categorii: tonul vocii, poziţia şi reacţia.
Mulţi taţi pe care i-am cunoscut ajung singuri la performanţedeosebite în domeniu. ,,Aha! Vreţi să spuneţi poziţia avionului!",mi-a răspuns odată un tată folosind chiar termenul de specialitate, când am vrut să-i arăt poziţia - se aşază bebeluşul cu faţaîn jos şi cu burta pe antebraţ.
Atât timp cât bebeluşii nu-şi pot stabili singuri poziţia înspaţiu, sunt cu totul dependenţi de adulţi în această privinţă.
Unii vor să fie înfăşuraţi şi purtaţi în braţe, alţii preferă să fieţinuţi în poziţie verticală şi să privească peste umăr. După ce aufost încercate toate variantele şi niciuna dintre ele nu a condusla nicio ameliorare a situaţiei, câteodată este nevoie ca părinţiisă facă ex�ct opusul. Şi anume, se lasă întins bebeluşul într-unloc unde să poată sta singur, învelit într-o pătură, având braţeleîndoite şi cu mâinile pe piept. (Postura aminteşte oarecum de opoziţie meditativă de rugăciune.) De necrezut, dar unii bebeluşicare nu se lasă sub nicio formă liniştiţi, reuşesc, în mod surprinzător, să se relaxeze singuri în această poziţie! Mai ales în cazulbebeluşilor deosebit de sensibili şi care sunt în permanenţă foarteatenţi la ceea ce se întâmplă în jurul lor, fluxul permanent de
informaţii din exterior devine, uneori, prea mare. La un momentdat, au nevoie de o pauză.
Există mai mulţi factori care cauzează plânsul excesiv. Unuldintre aceştia este constituţia extrem de sensibilă şi de iritabilă a unor copii, care au nevoie de pauze mai dese pentru a seputea linişti. În special în cazul lor, părinţii nu trebuie să cadă
pradă tentaţiei de a încerca să le „distragă atenţia" de la plâns.
Se liniştesc pe moment, dar apoi sunt de două ori mai epuizaţi şimai depăşiţi de situaţie. Aceste manevre de distragere au un efectsimilar stimulantelor. Nu fac decât să conducă la şi mai multă
