Principii pragmatice 49
(4) încălcarea evidentă a unei maxime sau exploatarea acesteia.
În primul caz, emiţătorul implică ceea ce trebuie crezut pentru ase conserva presupunerea respectării maximei(lor) consideraţe.
Într-un exemplu ca:
A: Unde e bunicul?
B: Tocmai a Început jurnalul la Pro TV.
răspunsul lui B nu este necooperativ, chiar dacă, în aparenţă, nurespectă cerinţele maximei cantităţii şi a relevanţei. Nu este dificilpentru Asă pună în legătură ceea ce spune B cu întrebarea formulată,dacă porneşte de la ideea că interlocutorul său acceptă principiulcooperativ.
În cazul (2), emiţătorul îl informează pe receptor, printr-o anumită
formulă, despre faptul că nu vrea sau nu poate să coopereze (dinmotive întemeiate). Cf., de exemplu:
A: Ion şi Maria se mai ceartă?
B: Nu vreau să vorbesc despre asta. I
Nu pot să spun nimic. I Nu mă interesează.
Conflictul între maxime (cazul 3) este, de obicei, rezolvat înfavoarea maximei calităţii, care - aşa cum am menţionat ânterior -
ocupă un loc privilegiat în ierarhia propusă de Grice. Cf., de exemplu:A: Când s-au căsătorit Ion şi Maria?
B: Prin anii '70.
Maxima cantităţii este sacrificată deliberat (cantitatea de informaţiefurnizată este insuficientă) pentru a se- respecta maxima calităţii (B
nu ştie exact anul căsătoriei celor doi).
Ultimul caz, (4), este, după Grice, cel care, în mod caracteristic,dă naştere implicaturilor, adesea, dar nu exclusiv, prin intermediulfigurilor de stil. De exploatarea maximei cantităţii se leagă tautologia(enunţurile par neinformative). Cf., de exemplu:
,,un Cezanne e un Cezanne" (Călinescu, 1 960; 554)
,,Moşier sau căruţaş, un Hangerliu este un Hangerliu" (ibid. , 1 45)
la război ca la război; femeia e tot femeie.
De exploatarea maximei calităţii se leagă ironia, metafora,hiperbola. Cf., de exemplu:
Ce băiat isteţ! (despre cineva care tocmai a spus o prostie);
Ion are o voinţă de fier (falsitate categorială a enunţului);
Ion ar mânca sarmale În fiecare zi! (exagerare evidentă).
