Principii pragmatice 4 7
H. P. Grice ne previne însă că maximele principiului cooperativnu trebu_ie înţelese tale qua/e. Esenţial este nu faptul că emiţătoruls-ar conforma întotdeauna maximelor, ci faptul că receptorulinterpretează întotdeauna intervenţiile în conversaţie ale colocutorilorîn raport cu maximele, presupunând respectarea acestora la un nivelmai profund.
3. lmplicaturi conversaţionale
3.1. Un implicatum este conţinutul acelei stări psihologice sauatitudini care trebuie să i se atribuie emiţătorului pentru a privi cajustificabilă, în anumite împrejurări, încălcarea unei / unor maximeconversaţionale sau pentru a considera o astfel de încălcare nu dreptreală, ci drept aparentă, în măsura în care se respectă spiritul (şi nulitera) maximei / maximelor respective (Grice, 1 989, 370). Mijloculde repunere în drepturi a principiului cooperativ, tratat ca o axiomă
de participanţii la un schimb verbal, este i m p I i c a t u r a c o n v e r s a ţ i o n a I ă . Acest concept, introdus de Grice, reflectă naturaconcertată (şi nu solitară) a activităţii comunicative (ibid., 369):enunţurile produse de locutor includ o serie de semnale pragmatice(privind situaţia comunicativă, nivelul de intimitate preconizat, naturaserioasă sau glumeaţă a enunţării, caracterul delicat al subiectuluietc.), care determină reorganizarea şi / sau suplimentarea de cătrereceptor a informaţiei semantice propriu-zise. Conceptul are unc o n ţ i n u t p r e d i c t i v specific: restabilirea funcţionării principiuluicooperativ în cazul abaterii de la maxime se întemeiază pe faptul că
emiţătorul anticipează capacitatea receptorului de a valorifica şicorela informaţiile semantice cu informaţiile pragmatice, iar receptoruleste capabil să găsească o cale logică pentru a integra ceea ce sespune în universul discursiv conturat de intervenţiile precedente, înciuda incongruenţei semantice de suprafaţă. Prin implicaturiconversaţionale se desemnează un tip special de deducţiipragmatice, a căror validitate este, în cea mai mare parte acazurilor, limitată la o situaţie comunicativă dată. lmplicaturilepun în evidenţă puterea explicativă a maximelor conversaţionale,conferind raţionalitate unor enunţuri individuale prin tratarea lor dreptcomponente ale unui ansamblu. S-a remarcat că absenţa posibilităţii
48 Limbaj şi comunicare. Elemente de pragmatică lingvistică
implicaturilor face ca un enunţ să fie la fel de necooperativ şi desupus neînţelegerii ca şi nerespectarea maximelor (Tolmach-Lakoff,1995, 191).
Există în diverse limbi formule variabile prin care locutorul recunoaşte explicit faţă de parteneri faptul că încalcă o maximă sau alta.
Cf., de exemplu:
Iii-am voie să spun mai mult
probabil că n-ar trebui să spun asta
după cum ştii; ...
- pentru maxima cantităţii
