printre florile bizare şi culori reci
de mormânt.
Degeaba. Oraşul răsuflă cu greu,
amorţit şi stingher, cu respirări tot mai încete îşi arde flacăra trăirii.
Umbrele bucuriei înnoptează
în culcuşul din fântâni.
Oraşul nu se mai bucură!
Prin el trec, ca prin vis,
corbii amintirilor.
În numele poemului • 81
Nicăieri
şi totuşi acolo,
în căderea fără grabă a frunzelor,
în mişcarea continuă a culorilor,
în starea de exaltare a inimii,
în cuvintele ascuţite - pregătite să lupte pentru înfăţişările lor
pline de înţelesuri.
Nicăieri
şi totuşi pulsând intens
în trăirile prezentului
sau în sentimentele pierdute în tine,
vorbind concret
despre frumuseţe şi încredere,
despre sens şi curaj.
Nicăieri
şi totuşi purtând în ea
ceea ce li se cuvine oamenilor
adevăraţi - rostuiţi în sinceritatea
82 • Magda Grigore
idealurilor născute
din încolăcirea şerpilor tămăduitori
ai suferinţei.
Nicăieri
