în lumina adâncă a lui octombrie
sub arţarii roşii-auriu care se aprind
când o mână eternă, atemporală, aprinde lumina în templul lui octombrie galben-brun.
Aş sta sub nucii plini de rugină,
sub sălcii, sub conifere,
sub mestecenii portocalii, sub paltini de aramă, departe de zgomotul lumii, aproape străină, în ceasul de odihnă al lui octombrie cromat.
Aş sta ceasuri întregi să înţeleg
cum se desparte împăcat fructul de crengi, cum se desprinde sămânţa nevătămată din fruct şi sâmburele cum pleacă de bunăvoie
din învelişul lui.
În numele poemului • 5
Să înţeleg frunza cum cade din arbori
şi sufletul cum cade din trup.
Aş sta ceasuri întregi să înţeleg culorile care au fost întotdeauna aici, luminând în tăcere, într-un timp dens, de cleştar.
Aş sta în lumina lui octombrie -
lumina singurătăţii omului
care trebuie să meargă până la capăt.
Să văd, să aud, să simt
cum intră lumina într-o inimă rubinie
înfăşurată în păduri de foioase călătoare în octombrie,
pe colina întâmplării de a fi.
6 • Magda Grigore
Lumina e albastră la Voroneţ, înaltă,
lumea capătă strălucire, odihnă,
arhanghelii suflă în buciume,
păstorii taie muntele cu privirea,
chipuri fireşti, aproape însufleţite,
se mişcă agale în fresce;
Lumina e încordată ca un arc
din temelie până în streaşină;
aici spaţiul se roteşte,
timpul se ridică -
în jur nu este decât văz-duh!
Aici poţi scoate uşor lumina
din fântâna cerului.
Cumpăna desparte raiul şi iadul,
cântăreşte pasul îngerului şi al demonului, aşază fapta bună peste fapta rea.
