privirea,
fructul florilor din ochii ei,
îmi lumina în van chipul. Inima mea îşi aruncasângele din fântâni,
în zadar voia să-i ofere rodia vieţii încă o clipă
22 • Magda Grigore
- în zadar -
trupul ei avea liniile vieţii oprite, închise, întunericul, ca o vrajă nedezlegată,
se oprise acolo, făcându-şi loc între noi.
Ochii ei
au devenit dintr-odată doi cărbuni stinşi, doar palmele mele ardeau încercând să-i aprindă.
Podul dintre viaţă şi moarte
a fost luminat o clipă de toată memoria vieţii, dar lumina înadins calea morţii, drumul ei, lumina înaintea tenebrelor necuprinse
în care sensurile fugeau unul de altul.
Sub podul dintre viaţă şi moarte
spinii clipei din urmă îşi ascuţiseră tăişurile, atingeau cu lama rece trupul nostru comun, de marmură,
mamă şi fiică, amestecate, îmbrăţişate,
nedezlegate,
curgând într-un fel neînţeles împreună
în moarte - una ducând în moarte bucuria celei rămase în viaţă, cealaltă -
aducând în viaţă durerea
celei plecate în moarte.
În numele poemului • 23
Atunci când a simţit soarele
şi nu ştia că există asfinţit,
aripile lui s-au colorat -
s-a ridicat şi a zburat
cu trupul delicat şi fragil;
atunci vântul nu bătea;
aripile lungi s-au întins vertical
şi el s-a amestecat printre florile multicolore, căutând doar nectar şi polen.
Mereu înaintea ta de atunci,
fluturele monarh
pregătit pentru marile distanţe,
cu aripile în straturi subţiri şi transparente, traversează deşertul.
