de sufletul purtat ca o amprentă a Lui
(întipărită prin presare
de o lumină mai adâncă decât orice adânc), fiecare purtând, Via Dolorosa,
o imagine/o stare/o idee
pe drumul spre biserica din deal,
îngreunat de lumina prea tare.
16 • Magda Grigore
O înserare ca un mugur fragil,
ca o mireasmă vindecătoare a verii,
ca o floare a timpului -
pâlpâie domol...
tremură ca un mac roşu, solitar,
cu rădăcinile adânci,
pivotante,
pierdute în memoria universului.
În depărtare, Hypnos şi Thanatos,
ca doi fraţi nedespărţiţi,
aleargă liberi pe câmp,
în căutarea unor tărâmuri noi.
Ei poartă pe cap cununi din flori de mac şi învăpăiază orizontul în sepale;
clipele cad din timp, se revarsă,
se aştern uşoare una peste alta,
într-o linişte gravă.
Cerul îşi schimbă veşmântul,
nisipul zilei îşi schimbă strălucirea,
trupul parcă se micşorează
În numele poemului • 17
sub briza nopţii necunoscute
care se apropie.
Înserarea este o continuă ofrandă
adusă iubirilor sfâşiate.
Sufletul învaţă acum să privească în depărtare, începe să lumineze singur,
se aprinde ca o văpaie
