Mereu înaintea ta,
purtat de-adierea nisipului,
îţi luminează
singura călătorie.
24 • Magda Grigore
Tu nu ştii că există asfinţit
şi nu ştii că vântul va bate -
că aripile lui, reci evantaie,
se vor răsuci în timpul zborului,
răsturnând cu trupul delicat şi fragil
clepsidra universului.
În numele poemului • 25
Pentru Mircea
De atâta singurătate casa o luase la vale cu nisip, cu ierburi, cu ploi -
cuvintele cădeau de-a valma
cu flăcări, cu sânge şi cu noi amândoi.
Nu apucaserăm să luăm nimic în arcă,
nimic să respire, nimic să rodească,
nicio speranţă, oricât de firavă
care să ştie pe mări să vâslească.
Timpul era îngropat în amintiri,
pereţii trosneau ca nişte vertebre
sub malurile groase de pământ
căzut parcă din tenebre.
Lucrurile mici deveneau şi mai mărunte,
de atâta singurătate nu mai aveam ce jertfi, ne-am privit o clipă doar ochi în ochi,
pregătiţi pentru ce va fi.
Dragostea, ah, dragostea, ne-am amintit de ea înfricoşaţi de vuietul adânc, de chemare, am rupt-o în două, sângerând,
ca să ne facem aripi de salvare .. .
26 • Magda Grigore
Din apele potopului, despletite,
din apele nimicului luminescent
