s-a ivit pregătit să ne nască din nou
verdele neştiut, verdele inocent.
Furia apelor s-a oprit înfrântă,
casa s-a colorat ca un anotimp;
mările au tăcut, obosite de luptă,
şi caută alte maluri de timp.
Cu dragoste, ah, cu câtă dragoste
verdele încarcă zilnic fregate,
casa se înalţă încet, în speranţă,
prova ei ştie cântecele mării, toate.
Inima doar în inimă se adăposteşte,
cu nisip, cu ierburi, cu ploi -
verdele inocent ne izbăveşte, ne leagă
cu flăcări şi cu sânge pe amândoi.
În numele poemului • 27
Râu ferm, din ape limpezi de munte,
în timp aluvionar,
cu avulsiuni şi ecluze -
lumina se aşază peste tine, subţire,
ca o crustă a visului
călătorind de la izvor până la vărsare.
Îţi croieşti drumul tău, hotărât,
căzând de sus, din zăpezile transparente, din aerul pur al crestelor,
din misterul munţilor neînvinşi -
domol câteodată, alteori ager,
îţi croieşti drum lămurit peste obstacole.
Aluneci pe trupul pământului,
peste arborii căzuţi şi peste pietre,
pe sub frunze şi crengi,
spinteci cumpănit natura sălbatică.
Sufletul e totuna cu apa,
îşi aminteşte izvorul, malurile copilăriei, frigul cu tăişul ascuţit, căderile aspre; speranţele toate şi, mai ales, visările -
28 • Magda Grigore
